Companii

Planurile Aurorei Simionescu, primul cercetător străin acceptat la Agenţia Spaţială Japoneză: Vreau să explorez totul

Planurile Aurorei Simionescu, primul cercetător străin...

Autor: Roxana Petrescu

27.06.2018, 00:07 1211
Astrofizicianul Aurora Simionescu va deveni de la 1 septembrie profesor asistent în cadrul Institutului de Cercetare Spaţială din Olanda (SRON), după ce timp de cinci ani a ocupat o funcţie similară în cadrul Agenţiei Spaţiale Japoneze (JAXA), fiind primul profesor asistent de altă origine acceptat în cadrul instituţiei nipone.

Datorită experienţei in­ter­na­ţio­nale şi comunităţii care „gravi­tează“ în jurul său, Aurora Simionescu este deja con­sultant ştiinţific pentru satelitul Athena, un proiect de cer­cetare a razelor X al Agen­ţiei Spaţiale Europene ce va fi lansat în 2028.

„Caracteristica mea princi­pală nu este că sunt astronom, ci faptul că sunt cel mai curios om pe care-l ştiu. Eu vreau să explorez totul. Meseria de azi îmi permite să-mi alimentez această curiozitate pentru că nu este un mediu mai amplu de cercetare decât spaţiul“, spune Aurora Simionescu, cercetătoarea plecată din Brăila şi a cărei carieră urmează o traiectorie globală.

„Acum sunt între job-uri pentru că de la 1 septembrie voi prelua funcţia de profesor asistent în cadrul Institutului de Cercetare Spaţială din Olanda (SRON). Oportunitatea aceasta a venit în contextul în care fondul de ştiinţă al Olandei a iniţat o serie de burse dedicate promovării femeilor în ştiinţă, la nivel de profesor. Este o bursă pe cinci ani“, spune Aurora Simionescu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO