Companii

Piaţa de modă de lux, între nume noi şi branduri consacrate care trag obloanele

Piaţa de modă de lux, între nume noi şi branduri...

Autor: Cristina Roşca

06.04.2018, 00:07 2498

Piaţa locală de modă de lux trece printr-o nouă perioadă de reconfigurare, cu o serie de deschideri, dar şi cu închideri ale unor nume consacrate cu câţiva ani de prezenţă în România.

Brandul de modă Dsquared2 va deschide în această vară primul monobrand din România la parterul hotelului JW Marriott Bucharest Grand Hotel. La polul opus, Michael Kors închide magazinul din această galerie. O altă închidere recentă este cea a brandului Lancel în centrul comercial Băneasa Shopping City, unde s-a deschis magazinul Pinko.

În ultimul deceniu, piaţa de modă de lux din România a trecut printr-o serie de măriri şi decăderi în încercarea de a-şi găsi o direcţie. Există însă şi câteva constante. Monobrandul Louis Vuitton este una dintre ele.

Magazinul, deschis în urmă cu circa zece ani, a terminat anul 2016 (ultimul pentru care există date publice) cu afaceri de circa 28 mil. lei (6 mil. euro) şi un profit net de 7 mil. lei. Acesta este, potrivit datelor ZF, cel mai bun magazin de lux din România. Prin comparaţie, celelalte au afaceri de 3-6 mil. lei, conform celor mai recente date ale ZF.

Vânzările de haine şi încălţări de lux în România sunt mici, de 20-25 mil. euro, potrivit estimărilor ZF. Pe piaţa locală numărul brandurilor de lux pe segmentul de haine şi pantofi este mic prin comparaţie cu alte ţări, chiar şi prin comparaţie cu Cehia sau Ungaria, state din regiune unde segmentul acesta este impulsionat de turism.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO