Companii

Petrom a mai scumpit carburanţii cu 6 bani. Cu cât costă mai mult benzina şi motorina de la începutul anului?

Petrom a mai scumpit carburanţii cu 6 bani. Cu cât costă mai mult benzina şi motorina de la începutul anului?
13.09.2010, 16:05 38

Petrom, cea mai mare companie locală, a scumpit azi cu 6 bani pelitru toate sortimentele de benzină şi motorină pe care firma decomercializează, în procente creşterea preţurilor fiind de circa1%.

De la începutul anului, Petrom a aplicat aproximativ 20 descumpiri în ceea ce priveşte produsele petroliere pe care ledistribuţie în reţeaua proprie de benzinării, în procente creştereafiind, în perioada ianuarie-august, de 14,3% în cazul benzinei şide 18,7% în ceea ce priveşte motorina. Procentele au fost calculatepentru cele mai vândute tipuri din cele două sortimente decarburanţi.

Astfel, începând de azi, un litru de benzină premium fără plumbcostă 4,55 de lei pe litru, în timp ce un litru de motorină eurodiesel poate fi achiziţionat cu 4,44 lei pe litru.

Creşterile de preţ au fost aplicate chiar şi în contextul încare toate companiile petroliere s-au confruntat cu o scădere de 6%a cererii în prima jumătate a anului, acest procentaj putând săajungă până la 10% în tot anul 2010 din cauza măsurilor deausteritate luate de Guvern care au vizat tăieri de salarii şiconcedieri în aparatul de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO