Companii

Papalekas intră în liga miliardarilor: valoarea birourilor Globalworth din România va trece de 1,1 miliarde de euro în 2017

Ioannis Papalekas, fondator şi CEO al Globalworth: Nu am mai realizat nicio achiziţie în 2016, dar am anunţat pentru 2017.

Ioannis Papalekas, fondator şi CEO al Globalworth: Nu am mai realizat nicio achiziţie în 2016, dar am anunţat pentru 2017.

Autor: Bogdan Alecu

05.04.2017, 00:06 576

Valoarea portofoliului Globalworth, fondul de investiţii care s-a concentrat pe zona de birouri şi în special pe piaţa din Capitală, a crescut anul trecut cu 5% faţă de 2015, la 977,5 milioane de euro, creşterea fiind determinată de finalizarea a două noi proiecte, dar şi de şantierele în derulare.

La finalizarea noilor proiecte, precum Globalworth Campus Phase B, valoarea portofoliului va mai creşte cu încă 115 mil. euro, adică fondul de investiţii condus de Ioannis Papalekas va avea în proprietate imobile de 1,1 miliarde de euro, fiind de departe cel mai mare proprietar de birouri din România, potrivit unui raport al Globalworth.

De asemenea, potrivit unor surse din piaţă, Globalworth va cumpăra în trimestrul 2 al acestui an şi clădirea Green Court C de la Skanska, având în vedere că în curând aceasta va fi închiriată integral. Globalworth deţine deja primele două clădiri.

În plus, ca parte a eforturilor Globalworth de a păstra şi îmbunătăţi imaginea de marketing a porto­foliului, fondul de investiţii a demarat un program de renovare şi reparaţii pentru patru din clădirile sale de birouri. Primele proiecte ce vor fi modernizate, atât la interior, cât şi la exterior, sunt proiectele BOB, BOC şi clădirile de rezidenţial Upground Towers de pe Dimitrie Pompeiu/Fabrica de Glucoză. Al doilea proiect ce va fi reintrodus pe piaţă este Nusco Tower rebranduit Globalworth Plaza, ce va beneficia de modernizarea recepţiei şi conversia terasei de la primul etaj, alături de un upgrade al faţadei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO