Companii

Pangram: Piata pastelor a ajuns la maturitate si de aceea investim in turism

06.01.2005, 00:00 78

Producatorul pastelor Monte Banato, Pangram Resita, a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 13 milioane de euro, dubla fata de cea din 2003 sI a demarat un proiect de investitii de 1,5 milioane de euro in turism.
"Cresterea vanzarilor vine pe fondul lansarii de noi produse in aceasta toamna - tortellini, ravioli sI rosii conservate - toate sub marca Monte Banato. Acestea au mers cum mult peste ce ne-am imaginat sI s-a dovedit ca brandul Monte Banato este deja matur. De altfel, in piata se remarca o tendinta de la lansa noi produse sub un brand deja consacrat", spune Ioan Popa, presedintele sI actionarul majoritar al Pangran Resita.
Compania aloca cele 1,5 milioane de euro pentru un motel in Muntii Semenic - aflat deja in constructie - si pentru unui hotel de mici dimensiuni in Resita. "Am decis sa ne marim portoliul de investitii si pe zona de turism, pentru ca pe piata pastelor am ajuns la maturitate sI nu prea avem unde sa ne mai extindem. In regiune, ne-am extins in Republica Moldova odata cu intrarea Metro in aceasta tara iar singurul loc de extindere ar mai fi doar fosta Iugoslavie", sustine Popa.
Pangran estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, dupa ce va definitiva in luna octombrie o investitie de 3,5 milioane de euro intr-o moara proprie. "Suntem deja in negocieri cu firma elvetiana Buller pentru achizitionare de utilaje. Moara ne este necesara pentru ca faina lansata in toamna sub brandul Monte Banato o produce la ProdPan Zalau", spune Popa. Pangram detine o unitate de productie in Resita cu o capacitate zilnica de 50 de tone unde a produs anul trecut circa 12.000 de tone de paste, si a inceput productia de paste din grau dur.
Pangran Resita intentioneaza sa isi diversifice portofoliul de produse facute in Italia. "Vrem sa producem in Italia sI sa aducem in Romania lasagna sI alte sortimente de paste. In piata se remarca o schimbare a obiceiurilor de consum catre produse semipreparate. Ne gandim sa lansam paste impreuna cu sosul de rosii, pentru ca in maxim 10 minute produsul sa fie preparat", afirma Popa. El sustine ca Monte Banato nu mai este un brand cu vanzari bune doar in Banat sI Transilvania ci s-a extins si in Moldova. "La paste, Romania are o rata annuala de crestere de 7-10 procente si se indreapta catre 3-3,5 kilogram/cap de locuitor/an fata de 7-8 kilogram/ cap de locuitor pe an in Europa. Este totusi o situatie destul de buna, avand in vedere ca am plecat de la un consum foarte mic de 1,5 kilograme/cap de locuitor/anual", afirma Popa.
Pangram are un sistem de distributie propriu format din 160 de masini si 19 depozite in toata tara. "In acest an vom mai investi in reinnoirea parcului de autoturism sI in deschiderea de noi depozite", spune Popa. Din 1994 si pana anul trecut Pangram a fost o firma mixta romano-germana, actionarul german vanzandu-si in urma cu doi ani participatia catre partea romana.
Principalii concurenti ai Pangram sunt Baneasa Bucuresti si Pambac Bacau, toate trei detinand, circa 75% din piata pastelor fainoase estimata la 24-25 de milioane de euro. Pe aceasta piata, si-a facut aparitia anul trecut sI un jucator puternic din morarit sI panificatie - Boromir Ind din Ramnicu Valcea - care a cumparat pentru circa 600.000 de euro un producator mai mic de paste fainoase- ProPasta din Iasi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO