Ovidiu Wencz, directorul general al SIEPCOFAR, compania care operează Farmaciile Dona, spune că o excepţie de la regula de extindere a farmaciilor a făcut ca numărul acestora să urce la 960 de unităţi în Bucureşti, cu 44% mai mult decât ar fi trebuit.
În aceste condiţii, concurenţa este tot mai puternică şi se poate vorbi despre un război al preţurilor, care duce la scăderea vânzărilor în zonele considerate „bune“. „În proporţie de 86%, pacienţii unei farmacii provin de pe o rază de 500 de metri de la acea farmacie. Vadurile comerciale şi tradiţionale din acest oraş sunt bine cunoscute (intersecţiile mari – n.red.). Dacă înainte (de 2010 – n.red.) operau două - trei farmacii, dintr-odată au apărut încă trei. Şi atunci pacienţii au început să fie împărţiţi. Pentru a face faţă noilor veniţi şi a proteja vadul comercial, farmaciile vechi au început un război al preţurilor şi al promoţiilor cu cele noi care doreau atragerea clienţilor. În final s-a ajuns în situaţia în care nimeni nu mai face profit în majoritatea vadurilor comerciale importante din Bucureşti“, a spus Wencz într-un interviu acordat Ziarului Financiar.