Îmi permit să exprim câteva opinii personale pe marginea unui subiect de actualitate, respectiv încetarea (temporară?) a activităţii companiei locale de zboruri low-cost Blue Air, consecinţă directă a dificultăţilor financiare majore întâmpinate de către companie. Fac acest lucru din dublă calitate: de profesor şi consultant în analiza financiară a companiilor, cu ceva experienţă în domeniul aviaţiei, precum şi de client al respectivei companii.
Subliniez faptul că nu am nici o legătură cu nota politică în care s-au exprimat în aceste zile diferite persoane pe marginea subiectului.
Am citit, menţionez siderat, explicaţiile fostului CEO al companiei, Oana Petrescu, potrivit căreia, ajutorul de stat acordat Blueair în perioada pandemiei a avut ca fundamentare plăţile fiscale realizate de către Blue Air, iar o opţiune valabilă pentru viitor ar fi intrarea statului în acţionariatul companiei.
Este cel puţin ciudat, dacă nu de-a dreptul halucinant, ca o persoană care vine din mediul privat să susţină ca opţiune viabilă naţionalizarea unei companii. Desigur, conceptul de naţionalizare a pierderilor şi privatizare a profiturilor nu este de dată recentă. Dar atitudinea pe care fosta echipă managerială o are în prezent nu face, în opinia mea, decât să reflecte dorinţa de ştergere a urmelor unui management defectuos şi de pasare a răspunderii.
Voi justifica în continuare cele afirmate.
Sectorul transporturilor aeriene a fost puternic afectat de pandemia de coronavirus în anii 2020 şi 2021. Toate companiile aeriene au fost obligate să ţină propria flotă la sol, neînregistrând venituri operaţionale o lungă perioadă de timp, ci numai cheltuieli.
Ceea ce apare însă ca o particularitate în cazul Blue Air este decizia fostului CEO de a miza pe revenirea cererii începând cu sezonul de iarnă 2020, decizie care în opinia mea a declanşat alte decizii cel puţin neinspirate. Decizia la care mă refer o puteţi citi chiar în Ziarul Financiar din data de 17.09.2020 sub titlul “Blue Air introduce 7 destinaţii noi în perioada sărbătorilor de iarnă. Oana Petrescu, CEO: Este momentul să încercăm să recuperăm timpul în care nu am putut călători”. Estimările din articolul respectiv au fost invalidate total de evoluţia ulterioară a lucrurilor. Sectorul aviatic şi a revenit abia în vara anului 2022...
Pentru o imagine corectă din punct de vedere financiar, ceea ce contează este soldul net între ajutorul de stat de 300 de milioane de lei acordat companiei, pe de o parte, şi plăţile totale realizate de către aceasta sub forma impozitelor, taxelor şi contribuţiilor către bugetul de stat.
Fosta conducere nu precizează absolut nimic în acest sens. Nici nu prea are argumente căci din ultimele patru exerciţii financiare, două s au incheiat cu pierdere netă, privând astfel bugetul cel puţin de impozitul pe profit. Mai mult, Blue Air a avut constant capitaluri proprii negative, asta si datorită faptului că mărimea capitalului social este de doar 200 mii euro, o valoare derizorie pentru o companie aeriană fie ea şi low cost.
Oana Petrescu a invocat şi majorarea semnificativă a preţului combustililor, element important al costurilor operaţionale, ca sursă a dificultăţilor financiare. Punctual: nu era evident că preţul barilului de ţiţei nu poate sta ani de zile la 10-20 USD/baril? A utilizat eficient Blue Air hedging-ul pentru protecţia împotriva riscului specific de majorare a preţului ţiţeiului, mecanism folosit de către toate companiile aeriene?
La un moment dat a existat opţiunea listării la Londra pentru atragerea resurselor financiare necesare susţinerii activităţii. Absolut nimeni din managementul companiei nu a justificat (şi) eşecul acestei intenţii. În aceste condiţii nu pot să nu mă întreb: şi au dat seama profesioniştii din City ul londonez că vor zbura banii, one way?
Am avut proasta inspiraţie să aleg compania respectivă pentru un zbor acum ceva timp. După o aşteptare umilitoare pe Otopeni preţ de vreo două ore, în care nu ni se oferit nici un fel de explicaţii, am fost urcaţi într-un alt avion în care am mai aşteptat cca. o oră. Mi-am permis să-i semnalez direct atunci fostului CEO situaţia respectivă, răspunsul textual primit fiind “Eu fac managementul costurilor Edi aici, tu nu ştii”. Ceea ce vreau să spun este că niciodată clientul nu a fost pus pe primele locuri în abordarea Blue Air.
Revin pe propunerea repet halucinantă lansată de către Oana Petrescu zilele trecute potrivit căreia ar fi de dorit ca statul român să preia Blue Air. Transporturile aeriene reprezintă sectorul poate cel mai advers de activitate din câte se cunosc: concurenţa acerbă pe tot globul, cheltuieli fixe operaţionale mari şi în consecinţă un prag de rentabilitate ridicat ceea ce face ca probabilitatea de a înregistra pierderi să fie importantă.
De ce ar trebui statul român să colecţioneze o alta piatră de moară, când are de zeci de ani una numită Tarom? De ce ar trebui statul român să devină naţionalizeze pierderile născute cel puţin din incompetenţa managerială şi aroganţa faţă de client a Blue Air?
De ce ar trebui ca statul român să intre în capitalul social al Blue Air când toate statele care au sau au avut companii aeriene naţionale au încercat, iar unele au şi reuşit să le privatizeze? Menţionez doar Alitalia, dar sunt destule...
În final nu pot să nu remarc abordarea de tip naţionalist a speţei, prezumându-se chipurile că prin blocarea recentă a conturilor de către Administraţia Fondului pentru Mediu anumite interese susţin un concurent direct al Blue Air.
În opinia subsemnatului, această strategie este doar o fumigenă menită să eludeze realitatea evidentă conturată de cifrele din situaţiile financiare ale companiei precum şi afirmaţiile anterioare ale echipei manageriale. Bugetul de stat are şi aşa deficite mari şi în creştere, aşa că preluarea Blue Air nu e altceva decît subminarea economiei naţionale.
Eduard Dinu este profesor doctor la Academia de Studii Economice din Bucureşti
