Companii

One United cumpără un teren aproape de intersecţia dintre A3, Fabrica de Glucoză şi şos. Petricani, într-o tranzacţie de 20,6 mil. euro. Terenul a fost cumpărat de la Virginica Tanţi Dumitrescu şi Adrian Ciorobea

One High District

One High District

Autor: Bogdan Alecu

02.07.2021, 09:30 2256

Pentru acest teren a fost deja emis un certificat de urbanism.

One United Properties, cel mai activ dezvoltator de pe piaţa locală, a semnat un antecontract pentru achiziţia unui teren cu o suprafaţă de 25.350 mp situat pe şoseaua Fabrica de Glucoză din Bucureşti, respectiv pentru achiziţia unei cote indivize de jumătate dintr-un teren în suprafaţă de 3.651 mp, având destinaţia de drum de acces, valoarea totală a tranzacţiei fiind de circa 20,6 mil. euro. O parte din preţ se plăteşte la obţinerea autorizaţiei de construire şi semnarea contractului final de schimb şi restul în apartamente şi parcări aferente, la finalizarea proiectului ce urmează să fie dezvoltat pe respectivul teren.

Potrivit datelor din piaţă, terenul a fost cumpărat de la Virginica Tanţi Dumitrescu şi Adrian Ciorobea, cei care au vândut un lot şi către Kaufland tot pe Fabrica de Glucoză, lot care se află între Belvedere Residences şi viitorul proiect One United. Pentru acest teren a fost deja emis un certificat de urbanism în vederea construirii, care permite dezvoltarea unui proiect imobiliar cu o suprafaţă construită (supra­structură) de aproximativ 95.000 mp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO