Companii

OMV, tensiuni tot mai mari cu privire la strategie. Grupul austriac ar putea renunţa la Petrom după o ofertă a companiei poloneze KPN Orlen, care a licitat pentru Petrom şi în 2004

OMV, tensiuni tot mai mari cu privire la strategie....

Autor: Eduard Ivanovici

28.10.2021, 13:28 9043

Astăzi, noul şef al OMV, Alfred Stern, va prezenta rezultatele din T3/2021 boardului de supraveghere al companiei, datele urmând să fie publicate mâine, 29 octombrie. Totuşi, boardul va trebui să aştepte pentru implementarea unei noi strategii, de care va atârna viitorul companiei deţinute de statul austriac.

Grupul polonez KPN Orlen ar fi licitat pentru cumpărarea staţiilor de alimentare OMV din Germania, făcând între timp o ofertă pentru achiziţia participaţiei austriecilor la Petrom, conform publicaţiei economice Kurier.

Anul trecut, Orlen a declarat că explorează noi oportunităţi de extindere către pieţele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România. În 2004, compania poloneză a încercat să cumpere Petrom, retrăgându-se ulterior din cursă, într-un moment în care statul român a renunţat la participaţia la Petrom.

Noua strategie a OMV urmează să fie prezentată pieţei de capital în primul trimestru al anului viitor. Tensiunile din rândurile angajaţilor continuă să crească, deşi climatul s-a îmbunătăţit considerabil în timpul conducerii Stern.

În prezent, analiştii se aşteaptă la o eventuală divizare a OMV, în două grupuri care vor fi relativ independente. Astfel, o divizie ar putea să abordeze sectorul tradiţional de petrol şi gaze, iar cealaltă s-ar concentra asupra industriei petrochimice, în special asupra Borealis AG, unul dintre cele mai importante combinate petrochimice din Europa.

OMV controlează 51% din Petrom, cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti. În aprilie, reprezentanţii OMV dezminţeau zvonurile conform cărora societatea ar renunţa la Petrom.

Reacţia companiei austrice a venit după ce fostul CEO al OMV, Rainer Seele, ar fi discutat cu Mubadala Petroleum and Petrochimicals Holding (MPPH) din Abu Dhabi, al doilea cel mai mare acţionar al OMV, privind o potenţială preluare din partea MPHH a acţiunilor pe care austriecii le deţin în OMV Petrom.

Alfred Stern a preluat funcţia de preşedinte al comitetului executiv al OMV începând cu 1 septembrie 2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO