Companii

Octavian Radu inchide o parte dintre librariile Diverta neprofitabile

Octavian Radu inchide o parte dintre librariile Diverta neprofitabile

Lantul Diverta, cu o suprafata de expunere de carte de 8.295 de metri patrati, a finalizat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 46,5 mil. euro

03.04.2009, 00:00 107

"Suntem in proces de analiza a profitabilitatii fiecarui magazin Diverta. Nu avem in acest moment un plan de inchideri de magazine cu un numar fix sau cu orase anume. In functie de concluziile la care ajungem, vom stabili care sunt magazinele neprofitabile pe care urmeaza sa le inchidem. Pot fi trei sau pot fi zece", a declarat Emilia Canea, CEO al Diverta.

Retailerul a inchis de la inceputul anului o locatie din Galati (care ocupa o suprafata de 30 de metri patrati), oras in care erau doua magazine, Diverta din Constanta, unde in urma cu cateva luni a deschis un magazin nou intr-un mall, si Diverta din Alexandria, ce ocupa o suprafata de 100 de metri patrati.
"Diverta a deschis si a inchis magazine tot timpul, in functie de strategia de dezvoltare a companiei, de profitabilitatea magazinelor, de modificarea profilului consumatorului si de alte criterii. In 2009 vom fi cu atat mai atenti cu cat fenomenul de scadere a vanzarilor, prezent in multe piete, afecteaza si magazinele Diverta", a mai spus directorul executiv al companiei.
Lantul Diverta, care opera aproape 70 de unitati la inceputul anului, cu o suprafata de expunere de carte de 8.295 de metri patrati, a finalizat anul 2007 cu o cifra de afaceri de 46,5 mil. euro. Aproximativ 35% din rulajul total il reprezinta vanzarea de carte la nivelul intregii retele Diverta, potrivit companiei. Reprezentantii companiei vor comunica rezultatele financiare pe anul trecut saptamana viitoare.
"Ne focusam pe magazinele care aduc profit si pe reducerea bugetelor de investitii, astfel incat efectele crizei sa ne afecteze cat mai putin", a precizat Canea.
In analiza retailerului intra si Diverta Magheru, unul dintre cele mai mari magazine de carte, deschis anul trecut in urma unei investitii de 2 milioane de euro, in spatiul fostului magazin Eva de pe bulevardul Magheru din Capitala.
Partenerii edituri, care furnizeaza carti pentru retailerul Diverta, au fost deja anuntati ca se vor inchide o parte din magazinele Diverta.
"Distribuim carti in aproape 95% din librariile din tara, inclusiv prin intermediul celui mai modern retailer Diverta. In urma unei sedinte cu oficialii companiei, am fost anuntati de inchiderea a aproape 20 de magazine Diverta in urmatoarea perioada anul acesta", a spus Gabriel Scanteia, chief operating officer al All Publishing Group, editura cu afaceri de 4,3 milioane de euro anul trecut.
Reteaua Diverta este unul dintre cei mai importanti distribuitori de carte pe piata romaneasca, alaturi de Carturesti, librariile Humanitas si alte librarii, care colaboreaza cu editurile locale.
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO