Proiectul Getica CCS (Carbon Capture Storage) a început să fiecât de cât cunoscut abia în ultimele luni, dar dezvoltarea acestuiaa început din februarie 2010, scrie revista Business Magazin.
Toată agitaţia pe care acest proiect a produs-o în piaţă vine încontextul în care în ultimii 20 de ani România nu a dus niciodatălipsă de idei, dar la capitolul implementare sau finalizarebilanţul este cu adevărat descurajator. Fără termocentrale noi,fără investiţii în energia nucleară, fără dezvoltări notabile pepartea hidro, fără strategie, România a intrat într-o cursă dură cuun proiect care acum pare cel puţin avangardist: captarea şistocarea carbonului. Marii actori în acest proiect sunt Romgaz, celmai mare producător de gaze din România, Transgaz, companianaţională de transport al gazelor naturale, şi CEN Turceni, cea maimare termocentrală din bazinul Olteniei. Pe lângă ei, participă şiInstitutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), GeoEcoMar,Ministerul Economiei şi Guvernul.
Concurenţă mare
Logica unui astfel de proiect vine în contextul în care Româniaşi-a asumat anumite obligaţii privind reducerea emisiilor de CO2,iar Uniunea Europeană s-a angajat într-o luptă dură cu poluarea petermen lung.
Ideea care stă la baza proiectului ţinteşte Complexul EnergeticTurceni, unul dintre cei mai mari poluatori din România. Dioxidulde carbon, care în mod normal ar fi eliberat în atmosferă de cătreCEN Turceni, ar urma să fie captat în anumite instalaţii,transportat prin reţelele Transgaz şi îngropat la mari adâncimiîntr-un depozit de stocare. Proiectul este unul demonstrativ şitocmai de aceea nu se va face fără finanţare europeană, încontextul în care costurile pentru dezvoltarea acestuia s-ar putearidica la un miliard de euro. Banii europeni ar trebui să asigurejumătate din acest necesar de investiţii.
"Pe 9 mai am depus documentaţia la Banca Europeană deInvestiţii. În total au fost 13 proiecte depuse. Şapte sunt dinMarea Britanie, iar restul vin din Franţa, Germania, Italia,Olanda şi Polonia. După analiza BEI se vor anunţa proiecteleeligibile. În momentul când se ajunge la etapa de negocieridirecte, companiile implicate trebuie să aibă planuri concretepentru atragerea diferenţei de finanţare pentru că în acest proiectnu sunt fonduri de stat. La final nu vor fi finanţate decât 8astfel de proiecte", spune Carmencita Constantin, directoruldiviziei de energie şi mediu din cadrul ISPE.
Cărbunii cer depozitul
Motorul realizării acestui proiect este următorul: din 2013marii poluatori nu vor mai primi drepturile de emisii gratuit, civor fi obligaţi să le cumpere. Derogările se pot obţine, dar pentruasta România trebuie să depună până în septembrie 2011 planuri deinvestiţii cu surse de finanţare concrete pentru fiecaretermocentrală pe care vrea să o scutească de acest efortfinanciar. Dacă nu va obţine aceste derogări, pentru fiecare tonăde CO2 eliberată în atmosferă marile companii poluatoare vor fiobligate să cumpere un drept de emisie de CO2. Numai pentru anulacesta costurile cu CO2 pentru cele trei termocentrale din bazinulOlteniei (Turceni, Rovinari şi Craiova) se ridică la peste 130 demilioane de euro, potrivit unor estimări recente făcute dereprezentanţii Ministerului Economiei. Specialiştii spun însă cădin 2013 preţurile vor exploda, nefiind excluse valori de peste 30de euro, faţă de 16 euro, cât costă în prezent un drept de emisiede CO2.
Mai mult, în contextul în care România a declarat că va merge încontinuare pe cărbuni, aceasta fiind cea mai abundentă resursăenergetică de care dispune ţara, proiectele care să captezedioxidul de carbon eliberat în atmosferă de termocentrale devinobligatorii. În prezent, peste 30% din toată energia produsă înRomânia se bazează pe cărbuni. "Cele mai mari emisii de CO2 suntconcentrate în zona Olteniei - circa 40% din tot ceea ce se emitela nivel naţional. Iniţial, înainte de a fi aleasă zona Turceni,au concurat 9 instalaţii, nu numai termocentrale, ci şi maripoluatori", spune Constantin Sava, director de programe de CCS dincadrul Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentruGeologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar.
Care sunt atuurile?
CEN Turceni a avut însă un avantaj major. Compania are deja ofinanţare obţinută pentru reabilitarea grupului 6 de 330 MW altermocentralei, grup care va fi de altfel inclus în proiectul destocare a carbonului. Aşa că dilema finanţărilor este rezolvată. Înplus, lucrările se vor termina până în 2015, anul în care depozitultrebuie să fie finalizat pentru a putea accesa banii europeni.
"Toată lumea ştie că România este în cărţi pentru atragereabanilor europeni, altfel nu ar fi atâta vânzoleală. România esteuna dintre puţinele ţări la nivel european cu o industrie de petrolşi gaze cu o tradiţie de peste 150 de ani. Acest lucru aduce de lasine o bună cunoaştere a subsolului. Ne bazăm pe oameni cu multăexperienţă", explică reprezentanta ISPE unul dintre atuurileRomâniei în această cursă europeană. În afară de acest punct fortemai sunt şi altele.
"Intrarea Romgaz în acest proiect a adus credibilitatea tehnică.Nu peste tot găseşti o companie naţională cu experienţă de peste osută de ani. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Transgaz, tot ocompanie naţională. Mai mult, este un criteriu care spune că întoate regiunile trebuie dezvoltate astfel de proiecte, or, aicisuntem numai noi. Problema este să fim serioşi", recunoaşte într-unfinal Carmencita Constantin.
BERD, interesată de Getica
Singurul lucru care poate avea însă un impact negativ esteasigurarea restului finanţării. Dar pentru acest lucru suntcăutate soluţii, una dintre acestea fiind aducerea alături deTransgaz, Romgaz şi CEN Turceni a unor investitori privaţi.
Practic, aşa cum statul încearcă să aducă bani străini înproiecte uriaşe, cum sunt hidrocentrala Tarniţa - Lăpuşteşti saureactoarele 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă, aşa se poateîntâmpla şi cu Getica, firma de proiect pentru dezvoltareadepozitului de captare şi stocare a carbonului.
"Am început deja să avem discuţii cu BERD, care ne-a dat înscris că vor să deţină şi acţiuni şi să şi contribuie cu banipentru dezvoltarea acestei investiţii. Atragerea de investitoriprivaţi este posibilă pentru că deşi vorbim de un proiectdemonstrativ, care-şi va dovedi viabilitatea comercială în timp,este vorba despre accesul la informaţii valoroase. Pentru aducereaacestor investitori am putea prelua modelul de la Tarniţa şi sădeschidem licitaţia în a doua parte a anului", a mai precizatConstantin.
Febra proiectelor de captare şi stocare a carbonului nu acuprins însă numai Europa, ci a trecut de ceva timp şi Oceanul. Pe3 februarie 2010 Casa Albă lansa următorul comunicat: "Timp dedecenii, industria de cărbune a susţinut slujbe de calitate şi bineplătite pentru muncitorii americani, iar cărbunele a fost sursacare a asigurat energie convenabilă, pe care te poţi baza. Înacelaşi timp însă, centralele pe cărbuni sunt cel mai marecontributor din America în ceea ce priveşte emisiile de gaze cuefect de seră, iar cărbunele este responsabil pentru 40% dinemisiile la nivel global. Găsirea unei căi către o industrie curatăa cărbunelui este esenţială pentru administraţia mea", precizaBarack Obama în respectivul comunicat, iar calea indicată depreşedintele american era cea a captării şi stocării de carbon.
Uniunea Europeană are planuri mai clare şi îşi propune ca lanivelul anului 2050 să reducă emisiile de CO2 cu circa 90% faţă deanul de referinţă 1990. Iar poluatorii au de ales: "Aşa cum suntdirectivele acum, soluţiile care ne rămân sunt ori achiziţia dedrepturi de emisii, ori stocarea carbonului. Aceasta estetehnologia care practic vine peste noi şi pentru prima dată înultimii ani suntem şi noi în rând cu ceea ce se petrece în lume", aconchis reprezentanta ISPE.
Achiziţia de drepturi de emisii este până la urmă o activitaterepetitivă care doar permite supravieţuirea, atâta timp câtpoluatorii vor avea fonduri pentru achiziţia lor. A doua variantăeste însă cu bătaie lungă.
5 exemple
Lista proiectelor de captare şi stocare a carbonuluioperaţionale în prezent
Sleipner (Norvegia). Proiectul Sleipner a început în 1996, cândcompania norvegiană Statoil a început să injecteze mai mult de unmilion de tone de CO2 pe an sub Marea Nordului. CO2-ul este separatde gazul produs şi reinjectat pe deasupra rezervorului de gaz.
Snohvit (Norvegia). Statoil extrage gaze naturale şi CO2 dinperimetrul offshore din Marea Barenţ, Snohvit. Prin conducte de 160de kilometri, mixtura este transportată până la o fabrică de gaznatural lichefiat din Hammerfest, cel mai nordic oraş de pecontinentul european. Odată separat, CO2-ul este injectat într-oformaţiune nisipoasă situată la 2.600 de metri sub fundulmării.
In Salah (Algeria). Din 2004, depozitul algerian captează anualun milion de tone de CO2. Proiectul este realizat de cătreSonatrach, compania naţională algeriană de petrol şi gaze, înparteneriat cu BP şi Statoil.
Weyburn - Midale (Canada). Proiectul captează circa 3 milioanede tone de CO2 anual. Tot acest CO2 este mai departe utilizatpentru creşterea gradului de recuperare a rezervelor din perimetrede petrol şi gaze. Proiectul este operaţional din 2000.
Rangely (SUA). Proiectul este operaţional din 1986. ChevronTexaco este proprietarul şi operatorul proiectului care stocheazăanual circa un milion de tone de CO2.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
