Companii

O treime din apartamentele Planorama au fost vandute

03.10.2006, 18:48 32

Compania imobiliara Euro Habitat, care dezvolta proiectul rezidential Planorama, a vandut de la inceputul anului 320 de apartamente din proiectul construit in cartierul Colentina din Bucuresti, circa o treime din totalul unitatilor disponibile, potrivit agentiei imobiliare Neocasa, promotorul proiectului.
"Cele mai vandute locuinte au fost apartamentele cu 2 camere, care au un pret cuprins intre 59.400 si 82.900, fara TVA. In prezent, lucrarile de constructie la primul turn au ajuns la etajul 7 si au fost incepute lucrarile de constructie si pentru cel de-al doilea turn", spune Karina Kraft, director PR al Neocasa.
Proiectul Planorama cuprinde patru blocuri de apartamente inalte de 58 de metri, care vor fi finalizate pana la sfarsitul anului 2008. Locuintele vor avea suprafete cuprinse intre 50 si 125 de metri patrati, iar preturile apartamentelor variaza intre 38.750 de euro si 120.000 de euro, suma care nu include TVA.
Euro Habitat estimeaza ca va obtine aproximativ 90 de milioane de euro din vanzarea a 1.100 de apartamente din cadrul complexului rezidential Planorama din Capitala, in conditiile in care investitia implicata este situata la circa 70 de milioane de euro. Euro Habitat face parte din grupul BSR Engineering and Development, al carui actionar majoritar este Eitan Eldar.
Terenul pe care va fi dezvoltat proiectul are o suprafata de 20.000 de metri patrati si a fost cumparat cu 5 mil. euro, potrivit reprezentantilor Euro Habitat.
BSR desfasoara activitati imobiliare in opt state din Europa Centrala si de Est, dintre care Cipru, Letonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria si Bulgaria. Grupul a mai investit in Romania acum patru ani, intr-o cladire de birouri din Baneasa, care a fost vanduta acum cateva luni, si are in vedere o noua investitie imobiliara in Romania, in zona Gradinii Botanice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO