Companii

O româncă de 29 de ani caută „talente” pentru PepsiCo în regiune

Nicoleta Mitu este absolventă de psihologie la Universitatea Bucureşti

Nicoleta Mitu este absolventă de psihologie la Universitatea Bucureşti

Autor: Mădălina Dediu Panaete

02.02.2016, 08:00 6811

Nicoleta Mitu, 29 de ani, o ro­mâncă cu mai mult de cinci ani de ex­perienţă în resurse umane, a fost recru­tată anul trecut de PepsiCo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de bău­turi răcoritoare, în funcţia de talent acquisition manager pentru regiunea Balcanilor de Est.

De regula, un manager care ocupă această funcţie trebuie să identifice candidaţii cu potenţial de pe piaţă şi să încerce să-i atragă în companie.

Anterior, ea a lucrat ca senior hu­man resources consultant în cadrul companiei de consultanţă în domeniul resur­selor umane Dr. Pendl & Dr. Piswanger România. Nicoleta Mitu a mai lucrat timp de mai bine de trei ani în cadrul ICAP România, firmă spe­cia­lizată în evaluarea riscurilor de cre­ditare.

Absolventă de psihologie la Uni­versi­tatea Bucureşti, ea are mai mult de cinci ani de experienţă în resurse umane, dar a lucrat aproape patru ani ca event planner în cadrul Electro Events, conform datelor de pe site-ul de socializare de business LinkedIn.

PepsiCo este prezentă în România prin două divizii, cea de băuturi răcoritoare coordonată de compania Quadrant Amroq Beverages şi cea de snacksuri prin Star Foods EM.

În total, Pepsi face afaceri cumu­late de peste 230 milioane de euro în România, conform calculelor ZF. 

Gigantul deţine în România trei fabrici, în Popeşti-Leordeni (snack­suri), Dragomireşti (băuturi răcori­toare) şi Covasna (ape minerale), iar în total are peste 1.500 de salariaţi (inclusiv birourile). Echipa din Bu­cureşti coordonează activitatea PepsiCo din mai multe ţări din regiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO