Marius Cherecheş, unul dintre acţionarii farmaciilor Ecofarmacia: Suntem 200 de oameni, trebuie să fim atenţi ca toată lumea să aibă un loc de muncă, să putem să ţinem farmaciile deschise
Ecofarmacia, o reţea de farmacii înfiinţată în urmă cu şapte ani, are 29 de unităţi în judeţele din zona Ardealului şi în 2016 a trecut pe profit după o creştere a businessului cu aproape 10% în aceeaşi perioadă, potrivit lui Marius Cherecheş, unul dintre acţionarii farmaciilor.
„Am consolidat spaţiile pe care le-am avut şi am fost foarte atenţi la costuri, în principiu, aceasta a fost cheia. Am avut mari dificultăţi să cumpărăm medicamente pentru că din cauza exportului paralel foarte multe medicamente nu se găsesc, aceasta a fost cea mai mare problemă în 2016 şi se pare că va fi şi în 2017“, a spus Marius Cherecheş.
Ecofarmacia are în total 217 angajaţi, iar lanţul de farmacii este prezent în judeţele Alba, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita şi Sibiu.
Marius Cherecheş a precizat că, în contextul scăderilor de preţuri la medicamente anunţate pentru luna aprilie a acestui an, nu vizează extinderea reţelei în alte zone. „Pentru moment vom consolida în zona aceasta. Dacă la un moment dat apar oportunităţi de cumpărare, o să ne uităm spre zona aceasta. Deocamdată stăm să vedem ce va fi şi după aceea ne vom face planuri de mărire“, a mai spus Marius Cherecheş.