Companii

O piaţă care creşte mai repede decât infrastructura. Explozia traficului aerian: în zece ani numărul de pasageri s-a triplat

O piaţă care creşte mai repede decât infrastructura....

Autor: Mădălina Dediu Panaete

12.07.2016, 00:08 1788

Companiile aeriene strâng peste 1,5 mld. euro din bilete în România. Low-cost-ul a ajuns la 60% din transportul aerian de pasageri, iar concurenţa tot mai mare trage preţurile biletelor de avion în jos.

Numărul de pa­sageri care tran­zitează aero­porturile din ţară ar putea depăşi anul acesta 15,5 -16 milioane de oameni, în condiţiile în care doar doi din cei mai activi trans­portatori – Wizz Air  şi Ryanair- aşteaptă în total un trafic mai mare cu 2,5 milioane de pasageri pe rutele pe care le operează din şi spre România faţă de anul trecut, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

La un preţ mediu de circa 100 de euro pentru un bilet de avion, calculele ZF arată că veniturile companiilor aeriene din bilete de avion ar depăşi în acest an 1,5 mi­liarde de euro. Companiile ae­riene low-cost, care în ultimii ani s-au dezvoltat pu­ternic mizând pe preţurile mici într-o perioadă în care veniturile popu­laţiei au fost pe o pantă des­cen­dentă, au ajuns la o cotă de piaţă de circa 60% din traficul de pasa­geri care au tranzitat anul trecut aeropor­turile din România, arată calculele ZF. Astfel, din traficul de peste 13 mi­lioane de pasageri înregistrat anul trecut pe aeroporturile locale, mai bine de 7,5 milioane a fost „susţinut” de companiile low-cost. Anul trecut, traficul de pasageri a ajuns la 13,3 milioane, în creştere cu 15% faţă de anul precedent, iar odată cu avalanşa de oferte şi curse noi din partea com­paniilor aeriene care pariază şi pe Ro­mânia pentru dez­voltare se pune problema stadiului dezvoltării aeropor­turilor din ţară şi posibilitatea acestora de a face faţă cererii în creştere.

„Cred că majoritatea aero­porturile nu sunt pregătite pentru un trafic de pasageri mult mai mare pentru că nu au infra­structura corespunzătoare. Tra­ficul va fi în creştere în următorii ani, este o tendinţă la nivel mondial. Iar în România este loc de creştere având în vedere că la nivelul UE media este de 3 călătorii per capita anual, iar în România este de circa 0,5 călătorii per capita“, a declarat Alexandru Anghel, vicepre­şedinte al con­siliului de administraţie al aero­portului din Iaşi, care a avut anul trecut cea mai mare creştere a numărului de pasageri între aeroporturile din ţară, ajungând la peste 380.000 de pasageri.

Anul acesta, numărul de pasageri de pe acest aeroport va ajunge la circa 850.000, iar anul viitor condu­cerea aeroportului estimează 1,2 milioane de pa­sageri.

În acest context, aeroportul are în plan investiţii într-un nou terminal de pasageri pentru a face faţă cererii având în vedere că a ajuns aproape de capacitatea maximă.

De investiţii noi va trebui să beneficieze şi cel mai mare aeroport din ţară - Henri Coandă (Otopeni) -, care se apro­pie cu paşi repezi de ca­pa­citatea de circa 10 mi­li­oane de pa­­­sa­geri.  

Anul tre­cut, ae­roportul a avut aproa­pe 9,3 mi­lioane de pa­sageri, iar anul acesta tra­ficul a continuat să crească.

La finalul anului 2012, în cadrul aeroportului a fost inau­gurat un nou terminal care a adus cu sine dublarea capacităţii unităţii.

Investiţia s-a ridicat la 52 de milioane de euro şi a fost necesară în condiţiile în care în martie 2012 cursele low-cost s-au mutat pe aeroportul Otopeni de pe Bă­neasa. Această schimbare a adus în acel an două milioane de pasageri în plus. Astfel, dacă se va atinge capacitatea maximă a aero­portului, s-ar putea lua în calcul o investiţie într-un nou terminal.

Anul acesta, traficul de pasa­geri de pe aeroporturile din ţară s-ar putea dubla faţă de 2007, anul intrării României în Uniunea Europeană (UE), iar dacă luăm în calcul şi anul 2006, numărul de pasageri ar putea creşte de trei ori anul acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO