Companii

O nouă schimbare de generaţie pe piaţa cimentului: Wirth de la Holcim îşi încheie mandatul la 31 martie

Autor: Andreea Neferu

15.02.2011, 13:10 33

Markus Wirth, directorul general al producătorului de cimentHolcim România, îşi va încheia la sfârşitul lunii martie mandatulde peste 6 ani, urmând să fie înlocuit de Daniel Bach (47 de ani),care a ocupat anterior funcţia de vicepreşedinte al subsidiareiHolcim din Filipine.

Astfel, Wirth pleacă de la conducerea companiei după ce aproape atriplat afacerile producătorului de ciment în 2008 comparativ cu2004, anul când a preluat conducerea Holcim România. Astfel, dacăîn 2004 compania a avut o cifră de afaceri de circa 130 mil. euro,în 2008, business-ul Holcim s-a ridicat la circa 372 mil. euro,după care în 2009 afacerile s-au contractat până la 246 mil. euro,pe fondul crizei şi a cererii mai reduse pentru ciment.

Markus Wirth va rămâne în cadrul companiei în funcţia de preşedinteal consiliului de administraţie. "Anii petrecuţi în Româniareprezintă una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei mele.A venit însă momentul să predau mandatul colegului meu, DanielBach. Am încredere că Daniel va continua să promoveze valorilecompaniei", a declarat Markus Wirth.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO