Companii

O întrebare de 25 mld. euro: cine are grijă de primii 100 de exportatori? Ministerul Economiei face strategii, dar nu ştie care sunt firmele care au adus ieşirea din recesiune

Nici Guvernul şi nici Ministerul Economiei nu au putut răspunde unei solicitări a ZF prin care celor două instituţii li se cerea lista celor mai mari 100 de exportatori din România, valoarea exporturilor lor şi dinamica înregistrată în primele şapte luni ale anului faţă de 2010.

În schimb, Ministerul Economiei are un departament pentru comerţ exterior cu 126 de angajaţi şi spune că are chiar şi o strategie de export până în 2014. Totuşi, în ciuda celor aproape 200 de pagini presărate cu idei de clustere sau de sfaturi privind cea mai bună localizare a stupului de albine pentru a fi asigurate sursele de nectar de exemplu,

Nokia, al doilea mare exportator al României, tocmai a lăsat o gaură de 1,6 miliarde de euro. Strategia mai conţine tot felul de grafice şi simulări ale impactului pe care îl au exporturile asupra economiei, cum este figura de mai jos, care este exoplicată de către minister prin descrierea "Angrenajul factorilor care contribuie la competitivitatea companiei".

"Ca răspuns la solicitarea dumneavoastră, vă informăm că nici MECMA şi nici o altă instituţie din portofoliul său nu deţin în baza de date informaţiile statistice cerute. Aceste informaţii sunt deţinute în exclusivitate de cţtre Institutul Naţional de Statistică, unde vă sugerăm să vă adresaţi", a răspuns biroul de presă al Ministerului Economiei la solicitarea prin care instituţiei i-a fost cerută o listă cu cei mai mari 100 de exportatori din România.

Creşterea industriei, şi nu datorită unei cereri mari interne, ci datorită creş­terii livrărilor la export, a scos România din rece­siune, Dacia, producătorii de compo­nente auto, Nokia, marii petrolişti fiind cei care au readus economia locală pe plus.

Pe de altă parte, din datele furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, singura instituţie dintre cele întrebate care a putut spune care sunt primii 100 de exportatori din România, reiese faptul că piaţa locală este la mâna unor firme străine, doar câteva companii româneşti fiind prezente în acest top: Oltchim, InterAgro, Compa Sibiu şi Aramis Invest Baia Mare.

Revenind la exemplul plecării Nokia, care a avut un "comportament de lăcustă industrială", adică a venit în România, a consumat resursele puse la dispoziţie, iar apoi a plecat în căutarea altei destinaţii, după cum spunea recent primarul Sibiului Klaus Iohannis, faptul că o bună parte din economia României este în afara controlului local este cu atât mai important, mai ales în actualul context de piaţă.

De cealaltă parte a baricadei, antreprenorii români cer mai mult sprijin, cer întărirea businessului local tocmai pentru a mai diminua pe cât posibil efecte precum Nokia.

Totodată, datele de pe Ministerul Finanţelor arată că cei mai mari 100 de exportatori din România au avut anul trecut o cifră de afaceri cumulată de peste 25 de miliarde de euro.

În cadrul acestor 100 de companii lucrau la finele anului trecut peste 176.000 de angajaţi, ceea ce reprezintă puţin peste 4% din numărul total de salariaţi din România, cel mai mare angajator din acest top fiind Petrom.

MECMA: Nu avem datele

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) are în subordine domenii strategice, are strategii energetice până în 2035, are strategii de export până în 2014, dar nu ştie care sunt primii 100 de exportatori din România.

"Ca răspuns la solicitarea dumnea­voastră, vă informăm că nici MECMA şi nicio altă instituţie din portofoliul său nu deţine în baza de date informaţiile statistice cerute. Aceste informaţii sunt deţinute în exclusivitate de către Institutul Naţional de Statistică, unde vă sugerăm să vă adresaţi", a răspuns biroul de presă al Ministerului Eco­nomiei la solicitarea prin care instituţiei i-a fost cerută o listă cu cei mai mari 100 de exportatori din România, cu va­loarea exporturilor realizate de ei şi cu dinamica înregistrată în primele şapte luni ale anului.

În ceea ce priveşte activitatea direcţiei generale de comerţ şi relaţii internaţionale, Ministerul Economiei spune că aici lucrează 126 de oameni, dintre care 73 activează în reţeaua de reprezentare externă, iar restul în aparatul propriu al instituţiei.

"Informaţiile referitoare la cei mai mari exportatori ai României sunt deţinute de INS şi Direcţia Generală a Vămilor. MECMA prin direcţia gene­rală de comerţ şi relaţii internaţionale realizează strategii piaţă-produs şi nu strategii punctuale pe firme, acestea fiind apanajul firmelor în cauză", au mai spus reprezentanţii instituţiei.

O solicitare identică a fost trimisă şi către Guvern, de unde răspunsul a fost unul similar cu precizarea că cel mai probabil cheia rezolvării se află tot în braţele Statisticii, dar că întrebările au fost trimise şi la Ministerul Finanţelor.

De la Statistică, răspunsul a venit prompt, dar instituţia a spus că poate trimite doar o listă cu cele mai mari 100 de companii exportatoare din România, fără a dispune însă şi de valoarea exporturilor realizate de acestea în intervalul ianuarie-iulie 2011.

De ce sunt exporturile secrete?

De la Ministerul Finanţelor, mai precis de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a venit un răspuns în care se preciza că valoarea acestor exporturi este una confidenţială, motiv pentru care INS nu are aceste date

"Urmare solicitării dumneavoastră referitoare la cei mai mari exportatori din România, vă comunicăm faptul că informaţiile respective nu sunt de interes public şi prin urmare nu pot fi comunicate", se arată în răspunsul trimis de direcţia de comunicare a ANAF, în care sunt enumerate mai multe legi care protejează confiden­ţialitatea acestor date.

Astfel, singurele date transmise au venit de la o instituţie care nici nu face strategii, nici nu se ocupă de analiza oportunităţilor de piaţă pentru industria locală, respectiv biroul de presă al Institutului Naţional de Statistică.

Cei 100 cu afaceri de 25 mld. euro

Potrivit acestor date, cei mai mari 100 de exportatori din România au avut anul trecut afaceri de peste 25 de miliarde de euro, podiumul acestui clasament fiind format din Automobile Dacia, Nokia şi Rompetrol Rafinare.

Cele mai multe companii prezente în acest top au legătură cu industria auto şi mai ales producţia de componente pentru maşini.

Marile companii petro­liere active local, Petrom, Rompetrol şi Lukoil, sunt şi ele pe primele locuri, urmate de coloşi industriali precum ArcelorMittal Galaţi şi Alro.

Jucătorii din industria chimică sunt şi ei prezenţi, companii precum InterAgro sau Oltchim fiind în primul sfert al celor mai mari 100 de exportatori. Alături de ele se mai află exportatori de energie, producători de mobilă sau jucători activi în industria farma.

Ce spune totuşi strategia?

Pe site-ul Ministerului Economiei, potrivit Strategiei de export pentru perioada 2010-2014, principalele pro­duse de export realizate în România sunt: maşini şi echipamente de trans­port, articole şi bunuri manufacturate, acestea fiind de asemenea şi cele unde s-au înregistrat cele mai mari ritmuri de creştere.

De cealaltă parte, exportul de combustibili minerali, lubrifianţi şi materiale chimice au avut rate de scădere cuprinse între 25-45%. Acestea sunt însă date pentru anul 2009.

"Strategia anterioară a mizat pe un număr ridicat de sectoare strategice (16 sectoare), ceea ce a condus la un plan de acţiune şi iniţiative redundante şi la o focalizare insuficientă. În urma discu­ţiilor cu părţile interesate în cursul pregătirii acestor documente am ajuns la concluzia că noua strategie naţională de export se va concentra pe un număr limitat de sectoare", se mai spune în documentul publicat pe site-ul Mi­nisterului Economiei.

Astfel, în anii următori domeniile de export considerate strategice de către statul român sunt "tehnologia informaţiei şi telecomunicaţii, mobila cu design original, confecţii, în­călţăminte bazate pe design şi pe tendinţele modei, agricultuta bio, construcţii de maşini, mijloace de transport şi componente, turismul rural, servicii profesionale cu focalizare pe design şi audio-vizual, mase plastice şi farmaceutice şi produse electronice şi electrotehnice".

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.