Companii

O fabrică din Prahova produce cosmetice pentru hotelurile Phoenicia şi casele prinţului Charles

O fabrică din Prahova produce cosmetice pentru...

Autor: Cristina Roşca

03.08.2016, 00:07 3421
Un grup de trei firme controlat de antreprenorul local Andrei Severin (31 de ani) produce într-o fabrică din judeţul Prahova săpun şi cosmetice hoteliere în valoare de 1,5 mil. euro în 2015. Pentru acest an grupul format din Balexim Com, Sab Net şi Cahm Europe estimează afaceri de 2,5 - 3 mil. de euro, potrivit fondatorului.

„Mi-amintesc că în anul 2009 îmi doream să investesc într-un hotel. Am analizat piaţa şi am realizat că nu găseam produse cosmetice pentru această industrie, aşa că m-am reprofilat. În primele şase luni de business nu am vândut nimic.“ Înainte de a se apuca să producă local, Andrei Severin a importat produse de profil din China. La un moment dat însă a primit flacoanele goale, aşa că într-o situaţie de criză a decis să reorganizeze businessul.

„Printre primii clienţi s-a numărat Hotelul Amphora din Vama Veche. Acum pe listă sunt şi hotelurile Phoenicia, Best Western, dar şi casele din Transilvania ale prinţului Charles .“ El spune că în cazul lanţurilor internaţionale precum Hilton sau Accor, negocierile se poartă la nivel global, nu local.

Pentru România această investiţie este una dintre primele din domeniu după mulţi ani în care piaţa locală nu a avut nicio fabrică mare de săpun solid, potrivit datelor ZF. „Am ajuns cel mai mare importator de materii prime de săpun solid. Putem produce un camion la două zile.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO