Companii

O companie din grupul Strabag construieşte parcul industrial din Bistriţa

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Laurentiu Cotu

28.03.2014, 00:00 525

Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a demarat în asociere cu compania Serbis din Bistriţa, controlată de Liviu Mihail Naghiu, lucrările de construcţie a parcului industrial Bistriţa Sud, investiţie de 24 mil. lei (5,3 mil. euro). Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat luna aceasta între primăria Bistriţa şi reprezentanţii constructorilor, durata lucrărilor fiind de 12 luni.

„Pe o suprafaţă de circa 30 de hectare, se doreşte, prin acest proiect, dezvoltarea economică a localităţii, creşterea nivelului de trai şi crearea de noi locuri de muncă’’, a declarat  Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistriţa. Companiile din judeţul Bistriţa-Năsăud au o cifră de afaceri de 1,9 mld. euro, respectiv sub 1% din businessul companiilor din România.

În judeţ, salariul mediu net este de 1.248 de lei (280 de euro), la jumătate faţă de Bucureşti. Proiectul parcului industrial a primit finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.  Compania ARL Cluj a realizat în 2012 o cifră de afaceri de peste 135,8 mil. lei (30,6 mil. euro), un profit net de circa 9,5 mil. lei (2,1 mil. euro), cu un număr mediu de 307 angajaţi. 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 28.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO