Companii

Norvegia, alternativa la gazele rusesti

02.06.2003, 00:00 21

Transgaz va incepe luna aceasta lucrarile la gazoductul Arad - Szeged, prin care urmeaza sa fie importate gaze din Norvegia. Asta inseamna ca romanii vor putea din iarna anului viitor sa importe gaze, ocolind Rusia, unic furnizor extern de mai bine de un deceniu.
Compania nationala de transport a gazelor naturale Transgaz Medias va incepe in cursul acestei luni lucrarile la gazoductul Arad - Szeged (Ungaria) destinat interconexiunii cu sistemul de transport vest european, au declarat pentru Ziarul Financiar surse din cadrul companiei. #leadend# Acestea au precizat ca in perioada urmatoare va fi semnat si contractul de import de gaze naturale dintre producatorul de gaze Romgaz si compania germana Ruhrgas, cu livrare din iarna lui 2004, care bloca executia gazoductului.
"Lucrarile pe portiunea romaneasca a gazoductului Arad-Nadlac-Szeged vor incepe luna aceasta, finantarea fiind acoperita din surse proprii ale Transgaz. Gazoductul va fi operational incepand de anul viitor, in conditiile in care Romgaz si Ruhrgas vor semna contractul de import de gaze cu lirare din iarna lui 2004", au precizat sursele citate.
Potrivit ultimelor informatii disponibile, conducta are o lungime de 55 km pe teritoriul Romaniei, intre localitatile Arad si Nadlac, investitia fiind estimata la aproximativ 20 milioane dolari.
Importurile de gaze ale Romaniei sunt de aproximativ 3 miliarde metri cubi pe an la un consum intern de circa 17 miliarde metri cubi. Importurile de gaze, estimate la 350 mil. $ anul trecut, provin exclusiv din Rusia. Specialistii arata ca pe masura ce productia interna, asigurata de SNP Petrom si Romgaz Medias este in declin pe fondul epuizarii rezervelor de gaze, dependenta Romaniei de gazele rusesti se va accentua. Autoritatile romane au cautat in ultimii ani sa gaseasca alte surse de import in Norvegia, Iran sau tari din nordul Africii, proiectul Arad - Szeged fiind la ora actuala in faza cea mai avansata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO