♦ Divizia de out-of-home, ce cuprinde automatele de cafea printre altele, este una dintre cele zece divizii Nestlé în România ♦ Celelalte nouă - precum dulciuri, mâncare pentru animale de companie sau cereale - sunt dedicate aproape în exclusivitate retailului.
Nestlé Professional, divizia de out-of- home a grupului elveţian cu acelaşi nume, contribuie cu 9% la cifra de afaceri a companiei în România. Acest segment are în portofoliu atât soluţii pentru cafea – precum automatele –, cât şi o serie de produse culinare destinate pieţei HoReCa, sub branduri precum Maggi sau Garden Gourmet. Aceasta din urmă este o marcă de produse vegetariene.
„Avem 80 de ani de experienţă în cafea, iar una din şapte cafele vândute în întreaga lume este Nescafé (brandul companiei pe acest segment – n. red.). În România avem automate de cafea într-o reţea extinsă de supermarketuri, în birouri, în spaţii publice, gări sau autogări. Există încă loc de creştere“, spune Ovidiu Tunaru, business executive officer Nestlé Professional South East market. El nu oferă însă cifre privind numărul automatelor din România.