Companii

Multinaţionala, înger sau demon?

Multinaţionala, înger sau demon?

Autor: Cristian Popa

26.08.2015, 00:05 1457

De o buna perioada de timp termenul de societati sau companii multinationale a intrat in cotidian, in vocabularul largit al multora dintre noi si in multe cazuri sesizam ca i-a fost atribuita o conotatie cu o usoara sau uneori chiar pregnanta tenta negativa, dar totusi rareori opiniile prezentate sunt complete sau insotite si de o motivatie fundamentata. Mass-media ca si formator de opinie lanseaza si intretine concepte care se vand bine daca au trasaturi neobisnuite, mult hiperbolizate, sau doar puternic negative. Publicul larg consumator a fost educat sa accepte si apoi sa prefere si sa caute senzationalul in orice, si mai putin sa analizeze si sa discearna cu propriul filtru rational, la rece, fapte si fenomente ce-i sunt prezentate de multe ori incomplet.

De multe ori ne intrebam in ce masura societatile transnationale aduc o suma de lucruri bune intr-o economie in dezvoltare in care intra sau de multe ori influenta indusa in economia respectiva este una nedorita. Cu siguranta ca activitatile economice derulate de catre aceste companii gigant nu garanteaza cresterea economica extinsa sau bunastarea generalizata, insa de fiecare data activitatile multinationalelor determina o restructurare profunda a zonei respective, aduc o dinamica noua in domeniul de activitate, o orientare mult mai directa spre piata si spre profit, spre competitie.

In mod concret aceste societati gigant cu filiale in multe tari pe diverse continente detin o suma variata de resurse: know-how, patente si licente, tehnologii noi, capital financiar si uman, logistica, practici organizatorice, piete de desfacere si networking global. Acest pachet largit si complex de asset-uri complementare aseaza aceste entitati economice transfrontaliere foarte aproape de varful lantului trofic in lumea economica moderna, daca nu chiar in varful lui.

La inceputul anilor 2000, pe masura ce economia tarii noastre incepea sa dea semne credibile si constante de incredere si stabilitate economica, odata cu aparitia semnalelor importante institutionale de acceptare in noua realitate geo-strategica a zonei (intrarea in Nato in 2004 si ulterior in U.E.), investitiile straine directe (asa zisele ISD-uri) au inceput sa-si faca simtita prezenta. Companiile multinationale de anvergura incepeau sa-si indrepte privirea si spre oportunitatile de investitii de la noi, incepeau sa prospecteze in mod direct si interesat realitatile si potentialul economice romanesti.

Toate aceste semnale s-au tradus si intr-un declic puternic pentru sistemul bancar „romanesc” proaspat privatizat care a inceput sa se implice mult mai profund in economia interna, deschizand mai larg robinetul creditului pentru o categorie mai mare de companii private.

Dinamica economica o putem sesiza doar analizand marimea PIB-ului Romaniei de dupa 1990. Astfel intre anii 1991 si pana in anul 2000 PIB-ul tarii noastre a oscilant timp de 10 ani in jurul valorii de 35 md. USD. In doar 4 ani, in 2004, fata de nivelul anului 2000, PIB-ul aproape s-a triplat la 99 md. USD, iar ulterior dupa alti 4 ani, in 2008, PIB-ul dublandu-se din nou fata de nivelul anului 2004, la aproximativ 200 md. USD. Dupa anii de criza economica profunda care au urmat dupa 2008, anul 2014 a adus din nou PIB-ul Romaniei la nivelul anului 2008, cel mai inalt nivel inregistrat vreodata in istoria noastra. 

O economie tanara iesita de curand dintr-o administrare centralizata de stat nu se putea relansa si restructura realist si rapid prin propriile puteri, nu avea resursele potrivite de know-how si motivatiile suficiente, nu era parte a networking-ului economic actual, avand nevoie si de vectori externi care sa redeseneze liniile de urmat in noul climat concurential zonal.

Transnationalele au gasit astfel aici un teren propice cresterii si dezvoltarii afacerilor proprii, Romania fiind o tara cu suficiente avantaje care sa o transforme intr-o tinta predilecta expansiunii, intr-o concurenta evidenta cu tarile din jur, aflate intr-o situatie similara tarii noastre. Forta de munca ieftina (unii zic prea ieftina) si calificata din multe domenii, distanta geografica modica fata de centrele economice europene, o piata interna de cca. 20 de milioane de locuitori, un grad de urbanizare relativ bun, o infrastructura existenta acceptabila, traditii comerciale externe pre-existente, toate acestea au reprezentat un mix suficient de interesant si atractiv pentru companiile externe mari in cautare de piete si noi oportunitati de crestere.

Invariabil aceste companii gigant in unele cazuri au conditionat intrarea pe piata romaneasca de acordarea unor facilitati fiscale temporare din partea statului roman, au solicitat si au primit subventii sau ajutoare de stat sub diverse forme. Statul prin multiple metode specifice era nevoit sa impulsioneze dezvoltarea sectorului privat prin orice mijloace, intrucat era obligat sa-si asigure noi si solide surse de impozitare in viitorul apropiat, surse practic de existenta. Pe masura ce o parte semnificativa a sectorului public era destructurata prin privatizare, multe din entitatile rezultate au fost ulterior faramitate si/sau lichidate, fara sa mai genereze nici locuri de munca, nici venituri si deci nici impozite catre bugetele locale.

In mod paralel incepuse sa creasca in ritm propriu, cu avansuri mai mari sau mai mici si sincope inerente oricarui inceput de drum si capitalul romanesc autohton insa amploarea, ritmul, nivelul de dezvoltare, de tehnologie si de capitalizare nu erau de natura sa creeze o dinamica economica profunda si nici venituri importante si constante bugetului de stat.

In mod firesc competitia cu multinationalele implantate aici nu se constituia intr-un aspect care sa favorizeze in mod direct firmele mici si mijlocii romanesti, mijloacele de lupta si resursele angajate fiind de cele mai multe ori inegale atat tehnologic cat si numeric/valoric. Parte din firmele medii sau mici autohtone au inceput treptat sa fie segmente din lanturile economice dezvoltate aici de multinationale. Acesti mici actori ambitiosi s-au constituit de mult ori in parteneri activi (clienti sau furnizori) in fluxul de productie pe orizontala sau pe verticala derulat de acesti mari colosi ai productiei sau comertului mondial. Tocmai acest “parteneriat” mai mult sau mai putin fair cu profesionisti in domeniu continua sa reprezinte un climat propice pentru ca unele resurse intangibile sa fie asimilate treptat de catre companiile romanesti (modele de business, de organizare si planificare, tehnologii si procese de productie, know-how, strategii si modele de marketing, piete de desfacere, produse noi).

Nu mai este un secret de multa vreme faptul ca aceste mari companii prin intermediul societatilor mama din tara de origine si cu ajutorul societatilor de consultanta financiara profesionala, prin artificii contabile cunoscute si clasice reusesc sa diminueze la maxim impozitele pe profit platite in tara in care activeaza, fiind foarte eficiente in gestionarea acestui aspect. Managementul aproape de perfectiune al lacunelor legislative fiscale implementat de multe ori cu mijloace si tehnici contabile la limita legalitatii se constituie intr-un segment primordial al activitatii companiei straine intr-o tara gazda. Insa nu-i mai putin adevarat ca autoritatile fiscale din tara gazda rareori au dat dovada de o vigilenta, o atitudine si o implicare corespunzatoare.

Tocmai marjele semnificative de profit generate de multinationale in Romania ani la rand nu au fost impozitate adecvat si nici acum se pare ca nu sunt. Ca acest fenomen a avut loc intr-o complicitate stiuta si aprobata tacit, sau din contra a avut loc din ratiuni comerciale legale cu acordul structurilor fiscale ale statului, sau a venit ca si consecinta care tine de o stangacie sau scapare a sistemului fiscal romanesc, cel mai probabil urmeaza sa aflam un raspuns la un moment dat. Concurenta pe piata din acest punct de vedere cu companiile romanesti private sau cu capital de stat in mod clar a avut de suferit, nivelul de acumulare de resurse si de capital fiind inechitabil, injust si fara legatura cu regulile jocului liber, de piata.

Dincolo de exonerarile fiscale legale sau discutabile pe alocuri, efectele pozitive colaterale activitatilor societatilor transnationale declansate in economiile in care acestea activeaza isi manifesta efectele in mod pregnant pe alocuri sau uneori doar marginal. Economiile statelor in dezvoltare sunt dinamizate, optimizate si modernizate, creste efervescenta schimburilor economice si a transferurilor de tehnologii si management. Resursele de cele mai multe ori sunt utilizate mai eficient si sunt generate efecte multiple de antrenare si in sectoare economice adiacente. Poate nu intotdeauna consecintele pozitive sunt uniforme, imediate sau usor cuantificabile, exista si riscurile ca acesti colosii economici sa genereze si dificultati si dezechilibre temporare pe scena economica nationala, insa per total prezenta lor este totusi de dorit lipsei lor. Aceste companii gigant cu cifre de afaceri mai mari uneori decat PIB-urile unor tari, actioneaza planificat si organizat la nivel mondial cu o eficienta de invidiat, fiind promoteri activi ai globalizarii pe care o traim astazi, acest sistem dorit biunivoc de fluxuri informationale, investitionale si financiare in care am prefera sa fim parte activa.

Absenta societatilor transnationale dintr-o economie arata de multe ori doar lipsa de resurse si perspectiva a unei tari la un moment dat, a gradului redus de atractivitate a respectivei entitati, trasaturi tipice pentru o economie inchisa si neracordata lumii economice actuale, iar ca si consecinta directa improbabilitatea ca acea economie/tara sa genereze o bunastare suficienta si/sau imediata pentru membrii sai.

Cristian Popa este economist

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO