Companii

Monica Biota, partener PwC România: Agricultura rămâne un motor important al economiei locale şi are un potenţial uriaş de creştere şi atragere de investiţii

Perspective postpandemie pentru agrobusiness, un proiect editorial al ZF susţinut de PwC

18.11.2021, 00:06 142

Anul 2021 a fost unul cu producţii de cereale record comparativ cu 2020, când acestea au fost afectate de secetă. Dar România are încă o productivitate mai scăzută a recoltelor în comparaţie cu alte ţări agricole avansate tehnologic.

Printre factorii care contribuie la această evoluţie se numără structura fermelor încă foarte polarizată, cu un număr enorm de exploataţii individuale mici, de subzistenţă, infrastructura deficitară a sistemului de irigaţii şi subdezvoltarea segmentului de logistică.

Astfel că investiţiile orientate către comasarea terenurilor, tehnologizare, irigaţii şi depozitare, dar şi o strategie pe termen lung a statului de susţinere şi dezvoltare a acestui sector ar putea duce la creşterea agriculturii în PIB şi rezilienţa acestui sector la diferite perturbări.

De altfel şi recomandările Comisiei Europene în ceea ce priveşte planul strategic PAC (Politica Agricolă Comună) al României sunt: promovarea unui sector agricol inteligent, rezilient şi diversificat, care garantează securitatea alimentară, combaterea schimbărilor climatice, încurajarea inovării şi a digitalizării în agricultură şi în zonele rurale şi încurajarea adoptării acestora.

Pandemia de COVID-19 a expus vulnerabilităţile lanţurilor de aprovizionare agricole din întreaga lume. Este necesar ca aceste riscuri să fie înţelese şi impactul diminuat prin crearea unor lanţuri de aprovizionare rezistente pentru a asigura securitatea alimentară, dar şi pentru a susţine fermierii.

În România, deşi ponderea agriculturii în Produsul Intern Brut a scăzut destul de mult în ultimii ani, acest sector rămâne un motor important al economiei locale, cu un aport de circa 4% la PIB în 2020 şi un potenţial uriaş de creştere şi atragere de investiţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO