Companii

Moda-Tim: lipsa fortei de munca ne-a afectat rezultatele

21.05.2007, 18:05 16

Profitul net al producatorului de imbracaminte Moda-Tim din Timisoara s-a diminuat cu 65,1% anul trecut comparativ cu valoarea raportata in 2005, ajungand la 707.000 lei (200.600 euro), ca urmare a lipsei de personal.
In acelasi timp, cifra de afaceri a companiei a scazut cu circa 13% pana la 22,7 milioane lei (6,4 mil. euro), potrivit datelor financiare ale companiei publicate in Monitorul Oficial. "Cifra de afaceri a scazut din cauza lipsei fortei de munca disponibila pe piata locala, ceea ce a avut un impact si asupra profitului. Lucram intr-un domeniu in care angajatii au o mobilitate foarte mare si avem dificultati in a inlocui forta de munca", spune Ovidiu Sandor, directorul general al companiei timisorene.
Compania a incheiat anul 2006 cu un numar de 859 de angajati, cu 12,2% mai putin decat in 2005, iar managementul companiei asteapta sa piarda angajati si in cursul acestui an.
"Desi preconizam ca numarul angajatilor va scadea in continuare, ne-am propus sa realizam in 2007 aceeasi cifra de afaceri ca si anul trecut si sa crestem profitul. In acest sens, deja avem rezultate bune, pentru ca am realizat in primele trei luni ale acestui an intregul profit aferent anului trecut", explica Sandor, mentionand de asemenea ca se va concentra anul acesta pe poiecte si programe de crestere a productivitatii in companie, pentru a compensa scaderea numarului de angajati.
Numeroase firme din industria usoara, ca Braiconf, Pasmatex sau Catex au raportat scaderi ale profitului si ale cifrei de afaceri aferente anului 2006, majoritatea ca urmare a reducerii de personal.
Printre clientii companiei Moda-Tim se numara marci internationale renumite precum Jaeger, Mulberry, Harrods, Escada si Reiss, ponderea exportului reprezentand circa 95% din totalul cifrei de afaceri al firmei timisorene.
Compania Moda-Tim a fost infiintata in 1959 sub denumirea de Intreprinderea de Confectii Bega si privatizata in 1994, actionariatul companiei fiind format din 450 de persoane, majoritatea angajati ai societatii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO