Companii

Mircea Moga, noul CEO al Mega Image, se înconjoară de manageri români în comitetul executiv al retailerului

Mircea Moga, noul CEO al Mega Image, se înconjoară de...

Autor: Roxana Rosu

15.02.2019, 11:53 3642

Mega Image are un nou comitet executiv, după preluarea conducerii companiei de către Mircea Moga, fost vicepreşedinte comercial al retailerului.

„Imediat după ce am preluat ştafeta la conducerea Mega Image, am început să ne organizăm pentru a ne continua dezvoltarea pe mai departe. Schimbarea este necesară pentru a atinge obiectivele ambiţioase pe care ni le-am propus, iar pentru acest lucru mă bucur să am alături o echipă matură, care şi-a depăşit mereu limitele”,  a declarat Mircea Moga, noul Director General Mega Image.

Astfel, poziţia deţinută anterior de Mircea Moga a fost preluată de Emil Ilin, manager cu o experienţă de peste 20 de ani în domeniul comercial. El a condus în ultimii ani departamentul Buying Fresh şi a participat la realizarea şi lansarea unor proiecte strategice de succes, precum Gusturi Româneşti de la gospodari, Gusturi Româneşti de la fermieri, Mega Apetit.

În noul său rol, Emil coordoneaza operaţiunile comerciale ale companiei, din zonele de business sourcing, category management, branduri proprii, e-commerce şi siguranţă alimentară.

Alina Vlădoianu Teau, cu o experienţă de peste 18 ani în domeniul juridic, a preluat funcţia de Vicepreşedinte Legal. Alina Teau s-a alăturat echipei Mega Image în anul 2010 şi reprezintă compania în cadrul diverselor organizaţii, precum FIC, Coaliţia şi Concordia. Ea ocupă şi funcţia de Vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). Este avocat din anul 2000 şi membru al Baroului Olt.

Hadewych Vermunt a preluat funcţia de Vicepreşedinte Financiar - poziţie ocupată anterior de Lucian Vilau, înainte de numirea acestuia drept CFO în cadrul companiei Albert din Cehia. Hadewych face parte din echipa Ahold de şapte ani, timp în care a coordonat activităţile de Raportare Financiară şi Managerială, precum şi Business Services Finance Ahold Europa, şi a deţinut roluri precum Senior Director Group Control Reporting şi Vicepreşedinte Financiar Albert Heijn. În noua sa funcţie, Hadewych conduce operaţiunile financiare ale companiei şi are o contribuţie importantă în conturarea şi implementarea strategiei de dezvoltare a companiei pentru următorii ani.

Astfel, noul comitet executiv Mega Image, sub conducerea lui Mircea Moga, este format din:

Mihai Spulber, Vicepreşedinte Senior Operaţional

Emil Ilin, Vicepreşedinte Comercial

Adrian Nicolaescu, Vicepreşedinte Marketing, Comunicare şi Sustenabilitate

Hadewych Vermunt, Vicepreşedinte Financiar

Ileana Alexandru, Vicepreşedinte Resurse Umane

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO