Caută doar în titlu
Companii

Mircea Bozga, Partener PwC România: Puţine companii integrează managementul riscurilor cibernetice şi de confidenţialitate în strategia lor

Noile modalităţi în care datele personale, şi nu doar acestea, pot fi folosite, deschid calea către mai multe oportunităţi, dar şi mai multe riscuri, în prezent fiind puţine companii care integrează managementul riscurilor cibernetice şi de confidenţialitate în strategia lor de transformare digitală,spune Mircea Bozga, Partener, Liderul Echipei de Servicii de Risk Assurance, PwC România.

”Înţelegerea celor mai frecvente riscuri, inclusiv lipsa conştientizării în privinţa activităţilor de colectare şi de păstrare a datelor, reprezintă un punct de pornire pentru dezvoltarea unui cadru de guvernanţă a utilizării datelor", a declarat Mircea Bozga.

Potrivit studiului PwC Global State of Security Survey (GSISS) pe anul 2018, companiile din Europa şi Orientul Mijlociu sunt în general în urma celor din Asia, America de Nord şi America de Sud în elaborarea unei strategii globale de securitate a informaţiilor şi în implementarea practicilor de guvernanţă a utilizării datelor.

În plus, la nivel global,  mai puţin de jumătate dintre respondenţi (49%) declară că organizaţia lor limitează colectarea, păstrarea şi accesarea informaţiilor personale la minimul necesar pentru a îndeplini scopul legitim pentru care sunt colectate. Doar 51% dintre respondenţi au un inventar precis cu privire la modul în care datele personale ale angajaţilor şi clienţilor sunt colectate, transmise şi stocate. Şi doar 53% solicită angajaţilor să urmeze o instruire în domeniul politicii şi practicilor de protecţie a datelor personale.

În ceea ce priveşte terţele părţi care gestionează datele personale ale clienţilor şi angajaţilor, mai puţin de jumătate (46%) dintre aceştia efectuează audituri de conformitate pentru a se asigura că au capacitatea de a proteja astfel de informaţii. Un număr similar (46%) declară că organizaţia lor le cere terţilor să respecte politicile de confidenţialitate.

Sondajul se bazează pe răspunsurile a 9.500 de oameni de afaceri şi directori de tehnologie din 122 de ţări.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.