Companii

Ministerul Sănătăţii propune iarăşi reformarea sistemului, dar cu termene de aplicare 2014 sau 2015

Ministerul Sănătăţii propune iarăşi reformarea sistemului, dar cu termene de aplicare 2014 sau 2015

Foto: Shutterstock

Autor: Ioana David

26.06.2012, 17:25 543

În noul proiect de lege privind reforma în sănătate, pe care Ministerul urmează să-l pună pe site la sfârşitul săptămânii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va fi înlocuită de Autoritatea de Reglementare, iar contribuabilii vor trebui să încheie contracte cu aşa numitele societăţi mutuale non profit sau cu asigurători, potrivit informaţiilor ZF.

La rândul lor aceste societăţi vor încheia contracte cu furnizorii de sănătate. Nu este clar dacă statul se retrage complet aşa cum era prevăzut în noul proiect de reformă care a fost lansat în dezbatere la înceoutul anului sau este vorba de o reorganizare a actualelor caselor de asigurări judeţene.

Legea poate fi considerată mai degrabă "prudentă" după cum spun oamenii din mediul de business deoarece termenele de implementare sunt extreme de largi. Spre exemplu, capitolul privind asigurările de sănătate, cel mai important din întreaga lege ar urma să fie implementat din 2015, în timp ce noul mod de funcţionare a spitalelor din 2014. Alte capitole ar urma să intre în vigoare la 3 sau 90 de zile de la publicare.

Principalele modificări aduse de noua lege

Contribuţiile pentru sănătate rămân obligatorii, sunt colectatate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dar dacă până acum banii mergeau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care mai departe îi repartiza către medici, spitale sau alţi furnizori, acum această instituţie dispare. În loc, apare Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS), ce dă mai departe banii către "societăţi de asigurări", şi către "societăţi mutuale de asigurări de sănătate".

Potrivit proiectului, aceste societăţi mutuale sunt non-profit, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), însă există şi posibilitatea ca "membrii fondatori ai acestora să fie societăţi de asigurări din alte state, precum şi casele regionale de asigurări de sănătate". Nu este clar însă conceptul din spatele acestei organizări.

Pentru a obţine acreditarea de către CSA, aceste societăţi mutuale trebuie să aibă minimum 1 milion de membri iar fondul de rezervă minim vărsat să fie de 10 mil. lei (2,3 mil. euro).

Vasile Cepoi, ministrul sănătăţii, a prezentat ieri proiectul în comisiile reunite de sănătate din Parlament, şi a afirmat că noua lege prevede reorganizarea caselor de asigurări de sănătate în 12 case regionale, faţă de cele 44 care funcţionează în prezent.

"Reducerea numărului de case de asigurări are două efecte pozitive. Primul este că reducem nivelul structurilor administrative, al doilea că reducem riscul politizării şi creştem eficienţa acordării serviciilor medicale, deoarece ştim că acordarea serviciilor medicale se centrează în principal pe centrele universitare sau pe oraşele mari, care au structuri de asistenţă medicală performante. (...) Fiind o coordonare regională, poţi să eficientizezi acordarea serviciilor medicale spitaliceşti. Ca societăţi mutuale de asigurări de sănătate", a susţinut Cepoi, citat de Mediafax.

El a adăugat că statutul caselor de sănătătate va fi de societăţi mutuale.

Potrivit ministrului, proiectul de lege are în vedere o propunere de eliminare a taxei pe sănătate pentru angajatori, care să constituie însă un fond de 2% din cheltuielile de personal.

"Nivelul contribuţiei la sănătate rămâne acelaşi, 5,5% pentru angajat, 5,2% pentru angajator. Există şi o propunere în care angajatorul să nu mai plătească, şi 5,5% să se plătească pe toate veniturile populaţiei", a susţinut Cepoi, citat de Mediafax.

El a mai spus că spitalele de stat vor avea un alt statut juridic şi îşi vor putea plăti angajaţii în funcţie de performanţe.

Asigurări voluntare de sănătate şi coplata

Asigurările facultative de sănătătea se vor putea încheia pentru serviciile care nu sunt acoperite din sistemul obligatoriu, iar sumele "sunt deductibile la calculul impozitului pe salariu, respectiv impozitului pe profit, după caz".

Proiectul de lege aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte coplata, care a fost schimbată de mai multe ori. Potrivit noii legi coplata va fi o sumă fixă pe care orice asigurat o va plăti pentru avea acces la serviciile din pachetul de bază, însă cât se va plăti şi pentru ce servicii se va stabili ulterior.

Ce spune noul proiect

► Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate denumită în continuare ANRAOS se înfiinţează prin reorganizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, preia patrimoniul acesteia precum şi toate drepturile şi obligaţiile, potrivit reglementărilor legale şi contractuale;

► Societăţile mutuale de asigurări de sănătate funcţionează pe baza următoarelor principii: sunt societăţi nonprofit, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care au ca obiectiv principal protejarea şi îmbunătăţirea stării de sănătate a membrilor aderenţi; pentru realizarea obiectivului principal, societăţile mutuale încheie contracte cu ANRAOS şi contracte pentru furnizarea de servicii de sănătate pentru membrii aderenţi cu furnizori autorizaţi; membrii aderenţi sunt persoane fizice;

► În vederea desfăşurării de activităţi fără scop patrimonial, una sau mai multe persoane fizice si/sau persoane juridice, denumite în continuare membri fondatori, pot iniţia constituirea unei societăţi mutuale de asigurări obligatorii de sănătate, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi. Membrii fondatori pot fi şi filiale ale unor societăţi de asigurări din alte state, organizate ca persoane juridice române, precum şi casele regionale de asigurări de sănătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO