Companii

Mihai Voicilă, BSH Electrocasnice: Bosch ia deja în calcul o expansiune a fabricii de la Simeria, dar şi alte noi unităţi de producţie

Mihai Voicilă

Mihai Voicilă

Autor: Bogdan Alecu

31.05.2018, 00:08 1058
Investiţia de 110 mil. euro a gru­pului Bosch în construcţia unei fabrici de maşini de spălat la Simeria, în judeţul Hunedoara reprezintă doar începutul unui plan mai amplu, iar com­pa­nia ger­mană deja ia în cal­cul o extindere a aces­teia în viitor, dar şi alte noi fabrici, însă acest lucru depinde de auto­ri­tăţi, infrastructură şi evoluţia vânzărilor. „Este posibil ca în viitor să vedem şi alte inves­ti­ţii ale BSH în România. Totul de­pinde de modul în care se va des­făşura procesul de construcţie şi tot ce în­seamnă fazele următoare. Acum noi con­siderăm că România este o piaţă atrac­tivă, că oferă condiţii atractive, forţă de muncă calificată, că putem investi aici, în forţa de muncă. Dacă economia va mer­ge bine şi trendul va continua, cu sigu­ranţă va fi nevoie de o extindere a capacităţii de producţie de la Simeria, iar noi avem această posibili­tate“, a declarat Mihai Voicilă, CEO al BSH Electro­cas­ni­ce, compania din grupul Bosch activă în producţia de electro­casnice. El a subliniat că proce­sul de selec­ţie a ţării şi a si­tu­lui a durat un an şi ju­mă­tate, iar întâi a fost alea­să Româ­nia care a con­curat cu ţările din jur, după care oraşul. Mihai Voicilă a subliniat faptul că la Simeria va exista o fabrică de pro­ducţie, nu doar una de asamblare a unor componente importate, iar întoc­mai precum la o uzină auto, se discută in­clusiv despre furnizori de componente. „La Simeria vom face producţie. Sunt componente produse acolo în fabrică. Lucrăm deja cu o bază de furnizori pentru grup pe care o avem deja în România şi pe care o vom extinde ulterior“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO