Companii

Mihai Miron: E vremea investitiilor in farma si industria alimentara

16.06.2009, 16:13 25

Omul de afaceri Mihai Miron, 48 de ani, fondatorul afacerii Europharm achizitionata de gigantul britanic GlaxoSmith Kline in 2003 pentru 45 mil. dolari si care acum investeste in compania Ropharma, spune ca cine are bani ar trebui sa investeasca in industria farmaceutica sau cea alimentara.

"Sunt domenii in care dezvoltarea este certa, in care consumul este si va ramane in crestere. In farma spre exemplu vorbim de un avans de 15% poate chiar 20%. In domeniul produselor alimentare de la agricultura, zootehnie, procesare este evidenta cresterea, iar noi in Romania suntem deficitari in a aproviziona piata cu asa ceva", a spus Miron intr-un interviu acordat ZF.
El reproduce modelul de business de la Europharm la Ropharma, unde dezvolta o activitate integrata productie, distributie si retail. Miron este singurul antreprenor local ce mizeaza pe o astfel de strategie.
"Nu va fi ceva chiar de talia Europharm, unde am vrut sa fie lider national. Ne-am propus ca 8-10% din ce distribuim prin reteaua proprie sa fie produsele proprii ale grupului. Sunt perioade in care profitabila este productia, sunt perioade in care profitabil este retailul. Am traversat toate aceste perioade. In '90 cea mai profitabila era productia, pentru ca cererea era mai mare ca oferta", a spus Miron.
Ropharma a generat anul trecut afaceri neconsolidate de 90 mil. euro.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO