Companii

Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: Primii 100 de exportatori fac 51% din exportul total al României, iar între primele 100 de companii exportatoare se află doar 3 firme româneşti

Autor: Adelina Mihai

07.11.2018, 00:07 872

♦ Una dintre marile probleme cu care se confruntă camerele de comerţ se referă de faptul că nu îşi pot îndeplini suficient rolul de a reprezenta interesele comunităţii de afaceri locale în relaţie cu autorităţile sau în cadrul delegaţiilor diplomatice în străinătate ♦ Camera de Comerţ nu a fost invitată, spre exemplu, în vizita premierului Viorica Dăncilă din Oman.

„Am reuşit, în decursul tim­pu­lui, să mai aducem mo­dificări la Codul fis­cal, dar lucrurile se miş­că foarte greu. Dialogul social în România este cam inexistent, gu­vernele României vor să aibă o dezbatere după ce au publicat actele în Monitorul Oficial. Ce dezbatere să mai faci atunci? Trebuie să lucrăm foarte atent la acest aspect, astfel încât să însemnăm şi noi ceva. Noi nu avem nici măcar drept de vot con­sultativ“, a spus Mihai Daraban, pre­şe­dintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Întrebat dacă guvernul a solicitat aju­torul Camerei de Comerţ pentru a cere, de exemplu, o listă cu oamenii de afaceri din com­paniile româneşti atunci când oficialii fac vizite în străinătate – premierul Viorica Dăncilă fiind în această perioadă în vizită ofi­cială în statele din Golf –, Mihai Daraban a răspuns: „Nu. Nici diplomatic nu am cum să răspund la această întrebare“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO