Companii

Mihai Anghel a ajuns la final cu investiţii de 40 mil. euro în industria vinului

Mihai Anghel a ajuns la final cu investiţii de 40 mil. euro în industria vinului

Mihai Anghel

Autor: Gabriel Razi

14.02.2012, 00:06 2726

Domeniile Coroanei Segarcea, unul dintre primii douăzeci de producători locali de vin, va funcţiona în acest an la capacitate maximă, după ce compania a refăcut în totalitate cele 300 de hectare de viţă de vie ale podgoriei.

"Suntem la finalul unei perioade de investiţii. Terminăm plantaţia care va începe să producă. Noi am refăcut plantaţia inte­gral. Am cules struguri prima dată în 2007 de pe 77 de hectare şi acum în 2012 va ieşi pe rod întreaga suprafaţă. Acest an va fi primul în care vom funcţiona la capacitate ma­ximă", explică Mihai Anghel, pro­prie­tarul com­paniei, care este cunoscut în special ca fiind unul dintre cei mai mari pro­ducători de cereale din România.
Domeniile Coroanei Segarcea se află în proprietatea lui Mihai Anghel de opt ani, după ce omul de afaceri a achiziţionat în 2004 podgoria de la stat. Dacă la acel mo­ment vânzările vinurilor produse pe cele 300 de hectare de la Segarcea se cifrau la 0,2 mi­lioane de euro, la sfârşitul anului trecut rulajele erau de douăzeci de ori mai mari.
"Este o construcţie continuă. Din 2005 am început reconstrucţia cramei istorice, însă a fost practic o investiţie nouă pentru că a trebuit să adaptăm totul la noile tehnologii. O situaţie similară a fost şi în cazul plan­taţiei", povesteşte Anghel, care esti­mează în acelaşi timp că a investit în vin până acum 40 mil. euro. În medie antre­pre­norul şi-a sus­ţinut businessul cu vin în medie cu 5 mil. euro în fiecare din ultimii opt ani.
3 milioane de sticle anual
Rezultatul investiţiilor este vizibil, în con­diţiile în care în fiecare an pe poarta cra­mei de la Segarcea ies 3 milioane de sticle de vin, cea mai mare parte ajungând pe me­sele hotelurilor şi restaurantelor din toată ţara.
"Suntem prezenţi acolo unde ne inte­re­sează să fim prezenţi întrucât pro­dusele noastre nu se adresează tuturor con­su­ma­torilor", a spus Mihai Anghel.
Strategia în businessul cu vin a lui Mihai Anghel se află la polul opus faţă de afacerile cu grâu sau porumb, în condiţiile în care obiectivul final pe această linie este ca produsul să poată fi poziţionat pe segmentul superior al pieţei, în timp ce în cazul ce­realelor scopul este producţia cât mai mare.
Pentru a fi sigur că vinurile sale sunt făcute "ca la carte" Mihai Anghel şi-a anga­jat şi un consultant din Franţa, care vizi­tează de mai multe ori pe an podgoria de lângă Craiova, dă sfaturi şi oferă consultanţă.
"Sunt perioade în care nu pot să intru în vie pentru că mă apucă nebunia. Vara, când sunt prea mulţi struguri, îi taie, poate să taie şi jumătate. Eu nu pot să văd aşa ceva. Rezultatele se văd însă toamna, când e clar ce intră în buncăre. Parcă este un caviar imens", a afirmat Anghel.
Paşi mici la export
În urmă cu doi ani Mihai Anghel anunţa că a făcut primii paşi pe pieţele externe cu vinurile sale în China şi în Norvegia, precizând la acel moment că piaţa din Orient are potenţial ca urmare a consumului în creştere în această regiune.
Acum omul de afaceri spune că intrarea pe pieţele din străinătate este dificilă, însă pre­cizează că exportul va rămâne în con­ti­nuare un obiectiv pentru Domeniul Co­roa­nei Segarcea.
"În momentul de faţă de la export vine sub 10%, dar asta nu înseamnă că exportul nu este o prioritate. Până acum nu am avut can­tităţile necesare pentru că nu am avut per total o producţie suficientă. Din acest an ne stabilizăm pe cantităţi şi vom putea vorbi de livrări, de producţie constantă", a mai spus Anghel.
Antreprenorul resimte însă cât de dificil este să vinzi vin românesc pe unele pieţe străine. "Căutăm alte zone pentru că imaginea noastră în Europa este şifonată. Nu poţi să vinzi vin românesc unui englez într-un restaurant de lux la Londra când la uşă este un român care îi cere o liră", este de părere Anghel.
Domeniile Coroanei Segarcea a încheiat anul trecut cu afaceri de circa 4 milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de anul anterior. Vinurile lui Mihai Anghel con­cu­rează pe segmentele superioare al pieţei locale cu crame precum Domeniile Săhăteni, Serve sau Vinarte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO