Companii

Microîntreprinderile după normele UE vor putea opta pentru raportarea financiară simplificată

Microîntreprinderile după normele UE vor putea opta...

Autor: Ovidiu Tempea

10.12.2014, 18:27 508

Guvernul a aprobat miecuri o ordonanţă de urgenţă, la propunerea Ministerului Finanţelor, care modifică legea contabilităţii şi transpune în legislaţia internă prevederile unei directive europene, opţională pentru statele UE.

Potrivit Directivei 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, microîntreprinderile sunt firmele care la data bilanţului nu depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: total active 350.000 euro; cifra de afaceri netă 700.000 euro; numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar 10.

Prin preluarea normelor comunitare în legislaţia naţională şi prin raportare la noile criterii prin care se definesc microîntreprinderile, Ministerul Finanţelor estimează că 94% din firmele care fac raportări (peste 608.000) vor beneficia de avantajele scutirilor şi simplificărilor introduse la nivel comunitar.

"Noile prevederi privind sistemul european de raportare financiară simplificată înlocuiesc sistemul simplificat de contabilitate introdus opţional începând cu anul 2011. Spre comparaţie, de sistemul
simplificat de contabilitate au beneficiat aproximativ 12.900 de operatori economici (circa 2% din totalul entităţilor din economia naţională), potrivit informaţiilor din baza de date aferentă exerciţiului financiar al anului 2013", se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor transmis MEDIAFAX.

Principalele elemente de simplificare sunt cele referitoare la întocmirea unui bilanţ prescurtat şi a unui cont prescurtat de profit şi pierdere. Ambele componente ale situaţiilor financiare anuale vor cuprinde informaţii minime care trebuie prezentate conform directivei.

De asemenea, atunci când o firmă are obligaţia să întocmească şi situaţii financiare anuale consolidate, pe lângă cele individuale, raportul de audit va putea fi întocmit sub forma unui singur raport pentru ambele categorii de situaţii financiare.

Noile reglementări prevăd în mod explicit că pentru un exerciţiu financiar poate fi depus doar un singur rând de situaţii financiare şi sunt aduse clarificări în ceea ce priveşte corectarea erorilor constatate după depunerea situaţiilor financiare anuale, în sensul că acestea se corectează la data constatării lor, potrivit reglementărilor contabile emise de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO