Companii

McCann Erickson: creativitate de aproape 70 mil. euro

McCann Erickson: creativitate de aproape 70 mil. euro

Adrian Botan si Bogdan Enoiu spun ca si in 2008 se vor bate pentru agentia anului la Portoroz, un premiu care aduce si business nu numai trofee

02.11.2007, 23:40 42

Pentru a doua oara consecutiv, McCann Erickson a castigat la mijlocul lui octombrie titlul de Agentia Anului la festivalul de publicitate Golden Drum din Slovenia. "De atunci, a crescut numarul clientilor. Cei noi sunt Caroli, BRD si Sensiblu si am reusit sa pastram si contul Vodafone. In plus, anul acesta am participat la mai multe pitch-uri si, in acelasi timp, am avut si cea mai mare rata de castig", a declarat Adrian Botan, CEE Creative Director al McCann Erickson.
Imediat dupa castigarea premiilor, reprezentantii agentiei au primit oferte de business de la clienti sloveni si nu numai. "In afara de producatorul de preparate din carne de pui care doreste sa intre pe piata autohtona, mai avem patru pitch-uri internationale importante la care lucram", spune Enoiu.
Dupa ce in 2006, grupul McCann Erickson din Romania (care include: BV McCann Erickson, McCann Universal, Brand Tailors, Momentum, MRM Parteners si McCann PR) a avut o cifra de afaceri de 60 de milioane de euro, Bogdan Enoiu estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri a grupului de aproximativ 69 de milioane de euro. "Numai conturile Vodafone si Coca-Cola inseamna 30 de milioane pe an", spune acesta.
Divizia romaneasca McCann se afla in primele cinci din regiune din punct de vedere al businessului si al creativitatii, dar se afla si in primele zece in lume din punctul de vedere al creatiei.
Enoiu spune ca, in conditiile in care tendintele de pe piata sunt in continua schimbare, o agentie de publicitate trebuie sa se reinventeze la fiecare trei-cinci ani. "McCann Erickson s-a inventat acum trei ani si se vede rezultatul - doi ani la rand am castigat agentia anului la Portoroz, dar vrem sa castigam trei ani la rand si apoi ne vom orienta catre altceva."
Referindu-se la editia viitoare a Golden Drum, Adrian Botan insa este mai rezervat. "Vrem sa fim intre primii trei. E foarte greu sa castigi agentia anului."
Pentru 2008, sefii McCann estimeaza o crestere a afacerii de aproximativ 15-20%. "Vrem sa ne pastram anual acest ritm de crestere. Mai putin e periculos, mai mult e iar periculos, de aceea vrem sa crestem pas cu pas. Ne vom dezvolta si mai mult pe partea de medii alternative, o sa mai facem o divizie care sa se ocupe de digital", spune Enoiu.
Potrivit estimarilor acestuia, valoarea pietei locale de publicitate va fi in 2007 de 600-650 de milioane de euro. "Am prognozat un miliard de euro in 2010. O sa vedem ce se intampla", adauga el.
Cresterea se datoreaza dinamicii pietei, dar, in egala masura, si dezvoltarii economice pe care o inregistreaza Romania per total. "Iar acest lucru se simte mai ales in domeniul publicitatii. Cred ca acest ritm de crestere va mai dura cel putin trei ani", precizeaza Enoiu.
Conform datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante, in 2006 McCann era lider de piata, fiind urmat de Ogilvy Group si Leo Burnett Romania. De-a lungul timpului insa, concurenta directa s-a modificat. Din punct de vedere al businessului, cativa ani la rand, agentia a concurat cu grupul Ogilvy (pe vremea cand era condus de Mihaela Nicola si Zoltan Zsigetti) si apoi cu Graffiti BBDO. La creatie, la sfarsitul anilor '90 si inceputul anilor 2000, competitori au fost shop-urile de creatie - Headvertising, D'Arcy, Tempo, ulterior Next si Cap, iar recent Leo Burnett. "Intotdeauna noi am fost liderul cu care ceilalti au intrat in competitie", spune Enoiu.
Pe masura ce mediile se diversifica si piata creste, consumatorul roman, la fel ca si cel strain, devine din ce in ce mai dificil de targetat. "A devenit o provocare pentru agentiile de media sa atinga consumatorii si cred ca nivelul de sofisticare si de complexitate va creste de la an la an", considera Enoiu.
Dezvoltarea internetului va oferi clientilor posibilitatea sa niseze, sa targeteze foarte bine orice mesaj si atunci toate campaniile vor fi din ce in ce mai vizibile doar pentru targetul pe care clientul il doreste. "Internetul combina eficienta unui mediu direct cu distributia unui mediu de masa. Dar pana atunci vor mai trece cativa ani, poate cinci, pentru ca la noi exista inca o crestere a audientei si a pietei pe TV. Acest lucru se va intampla insa cand piata de TV se va fi saturat si generatia care acum e pe internet o sa aiba putere de cumparare cu adevarat", spune Adrian Botan.
Anul acesta, McCann Erickson a inscris in competitia de la Portoroz 55 de lucrari, avand cele mai multe lucrari intre cele 342 inscrise de agentiile romanesti. Inscrierea lucrarilor a costat in jur de 15.000 de euro, dar pentru cei de la McCann: "nu este o cheltuiala, ci o investitie in brandul nostru". Astfel, dintre cele 55 de lucrari, 11 au fost finaliste, iar opt au fost castigatoare. "Cred ca este foarte important sa stii sa plasezi intrarile in festival, sa incerci sa estimezi criteriile, care se pot schimba in functie de background-ul profesional si preferintele oamenilor din juriu. Dar presedintele, de regula, impune criteriile", explica Botan.
In plus, trebuie alese lucrarile care au sanse, care sunt diferite chiar si fata de cele care castiga in alte festivaluri, pentru ca, precizeaza Botan, exista o reteta a festivalurilor. Nu in ultimul rand, trebuie sa stii sa inscrii lucrarile in categoriile la care pot avea cele mai mari sanse, pentru ca unele pot fi incadrate in mai multe categorii. "Noi am gresit ca n-am inscris hotline-ul Sprite la categoria 'interactive', pentru ca a avut un succes fenomenal si sigur ar fi luat un premiu si acolo. Nu s-a intamplat asta pentru ca nu am pregatit din timp intrarea in festival si, pur si simplu, nu aveau o categorie pentru hotline, pentru un mediu care nu s-a mai folosit pana acum", spune Botan.
Cat despre criticile care s-au adus anul acesta organizarii festivalului din Slovenia, directorul de creatie al McCann considera ca in privinta premiilor si a concursului la campanii, competitia a fost puternica. Are de reprosat insa calitatea seminariilor, care nu au fost foarte diferite comparativ cu anii anteriori.
Si pe partea de radio, lucrarile au fost mai slabe anul acesta, spune Botan. "Dar radioul e intotdeauna cenusareasa festivalurilor si cred ca organizatorii ar trebui sa aiba o strategie diferita fata de radio ca sa incurajeze intrarile. Pot fi premii foarte valoroase si pe radio - daca ne uitam la Cannes, unde campaniile rivalizeaza cu cele realizate pentru TV", spune acesta.
In afara de McCann Erickson, la Portoroz au mai castigat inca noua agentii autohtone - Graffiti BBDO, Ogilvy & Mather, Grey, GMP Advertising, Webstyler, Starlink, Starcom, Publicis, Friends Advertising.
Adrian Botan considera normal succesul romanilor la Golden Drum si deloc singular, deoarece odata ce economia unei tari creste, publicitatea reflecta acest lucru.
"Fiecare tara a avut un boom economic si s-a vazut in acest festival - a castigat Slovenia de doua ori la rand, apoi Polonia, Cehia. Odata ce Slovenia a intrat in UE, piata s-a stabilizat, in Cehia este inca in crestere, in Polonia e recesiune. Romania e tara care are cea mai mare crestere in regiune, exceptand poate tarile baltice, dar care nu au masa critica sa castige un festival, pentru ca sunt piete mici", explica Botan.
Festivalul insusi va trebui sa se reinventeze in cativa ani. Botan crede ca in zece ani diferentele dintre Europa Centrala si de Est si cea Occidentala nu ar trebui sa mai existe. "Deja s-a infiintat un festival global, The Cup, care aduna castigatorii celor mai puternice festivaluri regionale - FIAP din America de Sud, Festivalul Asia-Pacific si Golden Drum. Acolo o sa se vada cat de important este Golden Drum-ul si cred ca batalia se va muta acolo - cine ajunge la The Cup. Asta cred ca este provocarea Golden Drum-ului."
In ultimii ani, agentia a pus accent in special pe participarea la festivalurile internationale in detrimentul celor locale. "La noi publicitatea este de import. Lucram dupa un model care a fost inventat si testat cu zeci de ani in urma in SUA si Marea Britanie si cred ca standardele de-acolo vin. Daca vrem sa fim competitivi la nivel european si sa fim cei mai buni din Romania, trebuie sa fim competitivi la nivel internatioanal - european si mondial", considera Botan.
De altfel, aceste participari si premiile obtinute i-au adus in ultimul an un loc si in Gun Report - anuar al publicitatii care include cele mai premiate lucrari din lume si care face un top 100 al agentiilor la nivel mondial.
"Cred ca pana acum am participat la festivalurile relevante. Anul acesta am facut o avanpremiera a Gun Report-ului la Golden Drum si am realizat ca avem o lucrare inclusa in anuar. Anul trecut am primit Gun Report-ul pe gratis. Asa primesc cei care sunt in Top 100 din lume", incheie Botan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO