Companii

Marian Ivan, general manager al Paper Plus: De la furnizori straini la brandurile proprii nu a fost decat un pas

Marian Ivan, general manager al Paper Plus: De la furnizori straini la brandurile proprii nu a fost decat un pas

Marian Ivan, general manager al Paper Plus: Incercand sa rezolv situatiile neprevazute care apar pe parcursul unei afaceri, nu m-am oprit niciodata la prima solutie identificata, ci am incercat sa o gasesc pe cea mai buna, chiar daca acest lucru implica, in general, alocarea unui timp mai indelungat.

19.05.2008, 22:17 467

Absolvent al Facultatii de psihologie din cadrul Universitatii Bucuresti, Marian Ivan, general manager al Paper Plus, companie care activeaza pe piata de solutii profesionale pentru igiena, a inceput propria afacere in 2002 cu o investitie de 3.000 de euro si a reusit sa dezvolte businessul, astfel ca dupa cinci ani cifra de afaceri a companiei a ajuns la 1,7 mil. euro.
Pentru antreprenorul care a pornit afacerea alaturi de sotia sa, la varsta de 29 de ani, ideea de a investi in acest domeniu s-a ivit in momentul in care a ocupat postul de asistent marketing la compania Karomex Trading, primul importator al marcilor Kimberly Clark. "La un moment dat, am primit cateva cataloage cu produse AfH (n.r- Away from Home - reprezinta sisteme de igiena destinate, in general, locurilor publice), pentru care trebuia sa gasesc clienti. Acela a fost primul meu contact cu businessul AfH, in care activez si astazi. Am observat ca aceasta piata este una foarte dezvoltata in alte state, in special in cele din Europa de Vest, echipamentele profesionale de igiena in spatiile publice fiind un standard de normalitate, in timp ce la noi nici nu puteam vorbi despre o preocupare in acest sens", spune Marian Ivan.
Dupa ce a identificat o nisa, a construit o afacere pe acest segment si a ales sa lucreze cu furnizori din strainatate, deoarece acestia ofereau standarde mai inalte de calitate. "Am decis sa lucram in special cu furnizori straini, deoarece acestia asigura cele mai inalte standarde de calitate a produselor, iar, incepand cu anul trecut, am inceput sa lansam branduri proprii de produse profesionale AfH. Suntem, astfel, prima companie care a lansat branduri romanesti de produse profesionale AfH", explica general managerul Paper Plus.
Paper Plus comercializeaza produse AfH (Away from Home - reprezinta sisteme de igiena destinate, in general, locurilor publice) precum prosoape de hartie, role de hartie, servetele, dispensere si suporturi industriale pentru hartie si ofera, de asemenea, service-ul dispenserelor si al suporturilor de hartie.
Prima masina pe care a cumparat-o a fost achizitionata de la o prietena cu 500 de euro si a platit-o in cateva rate. Pe urma a imprumutat niste bani de la parinti, aproximativ 3.000 de euro pentru primele importuri. Urmatorul pas a fost acela de a coopta oameni in echipa. Pentru inceput, produsele distribuite erau achizitionate de pe piata interna, dar acestea erau slabe calitativ. De aceea s-a ales varianta vanzarii de produse ale unor mari producatori din strainatate si a unor branduri care sa fie constant calitativ in timp.
Furnizorul a fost ales dupa o studiere a pietei, atat cea din Romania, cat si cea din strainatate. Marian Ivan a precizat ca a ales sa lucreze cu Metsa Tissu, un producator important din nordul Europei, de origine finlandeza, deoarece "produsele se pliau cel mai bine pe specificul pietei romanesti. Stiam piata din Romania, am vazut fabricile de aici, am fost si in strainatate, in Bulgaria, Polonia, Ungaria si mi-am dat seama ca Messa Tissu ne poate oferi cele mai bune produse si cele mai apropiate de nevoile si de nivelul pietei din Romania", explica managerul Paper Plus.
In 2007 Paper Plus a semnat un parteneriat cu Georgia-Pacific, unul dintre cei mai importanti producatori si distribuitori de produse AfH la nivel mondial, devenind distribuitor oficial pentru produsele acestei companii in Romania. Analizarea produselor companiei a stat la baza deciziei de incheiere a acordului.
Marian Ivan considera ca pentru demararea unui business este important sa stii cum sa-ti alegi furnizorul si sa-ti cunosti limitele financiare. "Dupa ce am pornit businessul nu am dus-o foarte bine financiar vorbind, toti banii i-am lasat in firma. Asa am inceput sa ne dezvoltam, sa avem bani de investitii si asta timp de trei ani. Am chibzuit fiecare achizitie, am fost atenti la costuri, la cum investim si in ce investim", spune antreprenorul.
Marian Ivan spune ca inceperea unei afaceri naste teama unui posibil insucces, precum si teama de a risca. "Printre cele mai mari temeri ale unui antreprenor cred ca se numara cea referitoare la un posibil insucces, precum si teama de a risca, fiindca, pana la urma, orice afacere implica un risc. La acestea, in special in Romania, se adauga temerile legate de autoritati si de sistemul fiscal, care se schimba foarte des, aproximativ la fiecare 2-3 ani", spune Marian Ivan.
A fi proprietarul unui business a adus dupa sine foarte multa munca, responsabilitate crescuta, atat fata de angajati, cat si fata de clienti, viziune si capacitate de a coordona o echipa numeroasa, de a gestiona activitati din domenii diverse, nevoia de a avea o viziune de ansamblu atat asupra businessului propriu, cat si asupra intregii piete de profil.
Diferenta fata de postura de angajat este, din punctul sau de vedere, dincolo de titlul functiei din fisa de post, nivelul sarcinilor, al responsabilitatilor si al volumului de munca. "Am incercat ca sarcinile sa fie foarte clar stabilite si distribuite in cadrul echipei Paper Plus. Pot spune ca exista o serie de elemente comu-ne, obiective, targeturi, motivatii, realizari pentru ambele parti implicate in afacere", spune Ivan. Chiar daca s-a lovit de neincrederea cu care il priveau unii clienti sau a intampinat probleme in gasirea angajatilor potriviti, general managerul a reusit sa consolideze o echipa foarte puternica si sa dezvolte relatii foarte stranse cu furnizorii si clientii. "Desi fiecare moment critic are specificul sau, am incercat intotdeauna sa pastrez un echilibru intre nevoia de a actiona prompt si cea de a analiza lucrurile cu calm. In cazul unei astfel de situatii, analizez problema impreuna cu sotia mea, incercam sa gasim cele mai bune solutii pentru a o depasi si le supunem atentiei echipei manageriale a companiei. Nu m-am oprit niciodata la prima solutie identificata, ci am incercat sa o gasesc pe cea mai buna, chiar daca acest lucru implica, in general, alocarea unui timp mai indelungat", mentioneaza Marian Ivan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO