Companii

Managerul Amsterdam Cafe preia Rembrandt Hotel

09.08.2006, 18:30 76

Olandezul Jerry van Schaik, al carui nume este legat in special de localul Amsterdam Grand Cafe din Capitala, a preluat controlul asupra companiei Rembrandt Hotel, care administreaza hotelul de trei stele Rembrandt din zona Lipscani.
Un pachet de 67% din capitalul social al firmei Rembrandt Hotel a fost cesionat lui Van Schaik de catre compania Quadra Invest, care activeaza in domeniul mobilei si care este controlata de un alt om de afaceri olandez, Gijsbertus Huijink. Van Schaik controleaza, astfel, 98% din capitalul social al companiei.
Quadra Invest nu se mai numara printre actionarii de la Rembrandt in acest moment, insa Huijink este cel care detine, in mod personal, restul de 2% din business. Jerry van Schaik si Gijsbert Huijink desfasoara impreuna afaceri in Romania, Huijink fiind cel care l-a convins pe Van Schaik sa se implice financiar in afaceri in Romania.
Van Schaik este, alaturi de Huijink, unul dintre actionarii fondatori ai barului Amsterdam Grand Cafe, din centrul istoric al Capitalei. Van Schaik este managerul general al barului si detine in plus, alaturi de alti actionari, si cafeneaua Cafe&Terrace din apropierea Ateneului Roman din Bucuresti. El nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei.
Oficialii hotelului Rembrandt au declarat pentru ZF ca unitatea a inregistrat o cifra de afaceri de 0,65 mil. lei (aproximativ 0,18 mil. euro) in primul semestru al acestui an, dupa ce anul 2005, primul de functionare, a adus incasari de aproximativ un milion de lei (0,27 mil. euro).
Hotelul Rembrandt, situat pe strada Smardan din zona centrului vechi al Capitalei, a necesitat o investitie de 900.000 de euro, fiind construit pe locul unei foste banci. Unitatea a fost deschisa la inceputul anului trecut si are 16 camere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO