Faţă de 2019, în volum minusul este de o treime, însă în valoare e de doar 25%.
În 2020, pe piaţa de fuziuni şi achiziţii din România s-au parafat aproape 100 de tranzacţii cu o valoare cumulată de circa 3 mld. euro, potrivit calculelor şi estimărilor ZF pe baza informaţiilor din piaţă. Spre comparaţie, anul trecut au fost circa 150 de acorduri cu o valoare totală de 4 mld. euro, conform datelor oferite anterior de jucătorii din piaţă.
Evoluţia din acest an a pieţei de M&A, care în mod normal merge mână în mână cu economia şi cu consumul privat, este peste aşteptările iniţiale care vorbeau de o scădere de până la 50%. Aceste estimări însă erau creionate pe baza evoluţiei din primul semestru, când a avut loc lockdownul care a pus pe pauză o lume întreagă. În cazul României, trei deal-uri mari s-au parafat pe final de an, unele chiar în octombrie şi noiembrie, aceste acorduri fiind cele care ţin piaţa într-un oarecare echilibru.
Este vorba în primul rând de vânzarea operaţiunilor CEZ pentru mai bine de 1 mld. euro, tranzacţie care ajunge să reprezinte singură o treime din întreaga piaţă ca valoare, conform estimărilor ZF.
Tot pe final de an, mai exact în noiembrie, Orange, liderul pieţei locale de telecomunicaţii, a anunţat că va plăti 268 mil. euro pentru a prelua de la OTE (Grecia) pachetul de 54% din acţiunile fostului Romtelecom.
Astfel, dacă pe final de 2020 nu se semnau cele două acorduri negociate însă de mult mai multă vreme, cifrele finale arătau cu totul altfel, iar declinul era mult mai mare.