Companii

Lucian Bode, noul ministru al economiei: Creştem redevenţele; nu vom vinde acţiunile companiilor energetice la orice preţ

Lucian Bode, noul ministru al economiei: Creştem redevenţele; nu vom vinde acţiunile companiilor energetice la orice preţ

Autor: Roxana Petrescu

02.03.2012, 10:40 855

Lucian Bode (37 de ani) - foto - omul care conduce de circa 3 săptămâni Ministerul Economiei, instituţie în subordinea căreia se află cele mai valoroase companii de stat din România, spune în primul interviu acordat presei că una dintre posibilele măsuri care vor urma în perioada următoare va fi creşterea înainte de 2014 a redevenţelor plătite de Petrom pe producţia de petrol şi gaze.

Discuţiile cu şefii Petrom şi OMV au început deja. De asemenea, Bode spune că va merge înainte cu vânzarea pe Bursă a pachetelor de acţiuni la companiile din energie, inclusiv la Petrom, dar că "nu vom vinde şi nu vom privatiza în orice condiţii de preţ." El speră ca în timpul mandatului să facă paşi înainte cu proiectele reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi al hidrocentralei de un miliard de euro Tarniţa-Lăpuşteşti (Cluj) şi dă asigurări că în aprilie vor fi instalaţi primii manageri privaţi la patru companii de stat.

Ca orice ministru la început de mandat, Bode are planuri importante şi crede că România "are potenţialul de a deveni un jucător major în sectorul energetic regional." Experienţa ultimilor ani arată însă că de cele mai multe ori planurile iniţiale şi rezultatele finale ale celor care au ocupat funcţia de ministru al economiei au avut puţine în comun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO