Companii

Litoralulromânesc.ro: A fost un sezon complicat, însă am avut o creştere de 26% a veniturilor faţă de aceeaşi perioadă din 2019. Turiştii sunt mult mai preocupaţi de servicii decât de preţuri

Ionuţ Nedea, proprietarul agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro: Turiştii au evitat să mai vină în weekend la mare, să se cazeze într-o zi de weekend aşa cum făceau anii trecuţi şi au preferat să vină în zilele din timpul săptămânii.

Ionuţ Nedea, proprietarul agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro: Turiştii au evitat să mai vină în weekend la mare, să se cazeze într-o zi de weekend aşa cum făceau anii trecuţi şi au preferat să vină în zilele din timpul săptămânii.

Autor: Miruna Diaconu

02.09.2021, 00:08 126

♦ Litoralulromânesc.ro a fost înfiinţat în urmă cu 15 ani şi a ajuns la rulaje din vânzări de 30 mil. euro şi la comisioane (cifra de afaceri publică pe mfinanţe.ro) de 19 mil lei (4 mil. euro).

Ionuţ Nedea, proprietarul agenţiei de turism Litoralulromânesc.ro, spune că a fost un sezon la fel de dificil ca cel de anul trecut din cauza restricţiilor încă în vigoare, însă, încasările agenţiei de turism au fost cu 26% mai mari faţă de nivelul înregistrat în 2019. Faţă de 2020, încasările sunt cu 65% mai mari, astfel că, pentru agenţia de turism sezonul din acest an a fost cel mai bun din ultimii ani.

„A fost un sezon complicat, ca şi cel de anul trecut în care am avut aceleaşi provocări legate de pandemie, aceleaşi incertitudini, aceeaşi lipsă de perpectivă, vizibilitate, care firesc ne-au provocat, sunt lucruri care ne-au făcut să luăm anumite măsuri. În ansamblu a fost un sezon bun, au fost foarte mulţi turişti români pe litoral, acest lucru datorându-se faptului că mulţi oameni nu au putut să plece în afară“, spune Ionuţ Nedea, proprietarul agenţiei Litoralulromânesc.ro, în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, el adaugă faptul că începând de anul trecut a putut observa o tendinţă a turiştilor de a se uita mult mai atent la serviciile pe care le primesc decât la preţul pachetelor de vacanţă, ceea ce poate reprezenta un început de maturizare a pieţei, dacă mereu va exista o presiune asupra preţului, calitatea serviciilor nu va putea creşte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO