Caută doar în titlu
Companii

Lidl: Marca proprie Cămara Noastră, cu produse exclusiv „made in Romania“, a ajuns de la 43 la 200 de produse

Grupul german Lidl, intrat oficial pe piaţa locală în 2011 prin preluarea magazinelor Plus Discount, are peste 1.800 de produse la raft, iar 80% sunt marcă privată.

Prin comparaţie, mărcile proprii ale retailerilor au ajuns la finalul anului trecut în România la o cotă de piaţă de 16,5% în totalul vânzărilor FMCG după ce au câştigat un punct procentual faţă de 2017, conform datelor companiei de cercetare de piaţă GfK. „Mărcile private au câştigat din ce în ce mai mult încrederea consumatorilor (...). În timp, credem că se va menţine orientarea consumatorilor către produse româneşti şi de tip convenience, precum şi preferinţa din ce în ce mai mare pentru produse bio“, spun oficialii Lidl.

În acest context, nemţii au lansat şi un brand propriu umbrelă - Cămara Noastră - sub care listează doar produse „made in Romania“. Totodată, Lidl anunţă că va lărgi sortimentul de produse marcă proprie fabricate în România, sub care acum se dezvoltă mezeluri şi preparate din carne, brânzeturi, conserve şi dulciuri.

„Gama marcă proprie Cămara Noastră ce cuprinde produse 100% româneşti, dezvoltate exclusiv de furnizori locali, a fost la început doar o promoţie in & out în timpul primei Săptămâni Româneşti (săptămână tematică în cadrul reţelei Lidl - n.red.). (...) Am extins gama şi am ajuns de la 43 de articole la momentul lansării la peste 200 în prezent“, spun oficialii Lidl.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.