Companii

Lidl îşi mută magazinul din Mangalia

Lidl îşi mută magazinul din Mangalia

Autor: Cristina Roşca

13.02.2013, 19:19 3013

Retailerul german Lidl a relocat magazinul pe care îl deţinea în Mangalia pe Şos. Constanţei nr. 62. Compania are pe piaţa locală 158 de magazine, cu trei mai multe decât la finalul lui 2012. Noile magazine au fost deschise în Galaţi, Constanţa şi Piatra Neamţ.

Anul trecut numărul magazinelor noi a fost de 26. Investiţia într-un magazin Lidl este potrivit estimărilor ZF de circa 1 milion de euro fără teren.

Lanţul german de discount Lidl, ultimul jucător care s-a alăturat retailului modern autohton în 2011, când a pornit una dintre cele mai agresive ofensive de expansiune, a terminat anul 2011 cu afaceri de 1,68 mld. lei (396 mil. euro), în creştere cu circa 16% comparativ cu 2010. Cifra de afaceri pe 2010 este cea obţinută de lanţul de magazine Plus Discount, retailer prin achiziţia căruia Lidl a intrat pe piaţa locală. Nu există date pentru 2012.

Intrarea oficială a lanţului german s-a făcut în vara lui 2011, când cele 107 magazine Plus au preluat numele şi sigla Lidl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO