Companii

La coada clasamentului. România are doar 250 de medici la 100.000 de locuitori. Nici Marea Britanie nu stă mai bine

La coada clasamentului. România are doar 250 de medici...

Autor: Georgiana Mihalache

02.02.2017, 19:39 444

România se plasează pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte numărul de medici raportat la 100.000 de persoane, potrivit unui raport al Health Consumer Powerhouse, care a monitorizat 35 de state europene pentru a furniza date aferente anului trecut.

Studiul arată că în România sunt, în medie, 245 de medici la 100.000 de locuitori, ocupând astfel locul 32, înaintea unor state precum Muntenegru, Polonia şi Albania.

La polul opus se află Grecia, cu aproximativ 630 de medici, primele locuri din clasament fiind completate de Austria şi Norvegia.

Bulgaria se află în prima parte a clasamentului, ţara vecină având un raport de 400 de medici la suta de mii de locuitori. Rezultatele raportului Health Consumer Powerhouse pentru România confirmă problema expusă în ultimii ani de reprezentanţii din sănătate privind exodul medicilor, care aleg să plece în străinătate pentru a profesa. Una din destinaţiile în care pleacă specialiştii români este Marea Britanie, o ţară care, la fel ca şi România, suferă din lipsă de cadre medicale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO