Companii

KPMG: Trei sferturi din afacerile de familie la nivel global au apelat la programe guvernamentale de sprijin, iar 7 din 10 au avut un declin al veniturilor din cauza pandemiei

KPMG: Trei sferturi din afacerile de familie la nivel...

Autor: Roxana Rosu

18.03.2021, 14:55 151

Trei sferturi din afacerile de familie la nivel global (76%) au apelat la programe guvernamentale de sprijin, în principal sub forma schemelor de împrumut cu costuri scăzute, în condiţiile în care interesul faţă de ajutorul de stat a fost mai redus în afacerile de familie comparativ cu alte afaceri, arată un studiu KPMG.

În paralel, 69% din aceste businessuri au raportat ca pandemia de Covid-19 a provocat iniţial un declin al veniturilor, 9% au raportat o creştere ca urmare a acţiunilor luate pentru transformarea afacerii, iar 22% nu au raportat nici o schimbare.

Forţa de muncă a afacerilor de familiei a scăzut cu 8,56% la nivel global, comparativ cu o reducere de 10,24% în afacerile cu alte forme de deţinere.

În acelaşi timp, peste 70% dintre afacerile de familie au raportat menţinerea investiţiilor în cercetare şi dezvoltare şi au continuat să lanseze noi produse şi servicii.

Un nou raport elaborat de STEP Project Global Consortium şi KPMG Private Enterprise relevă cum structura unică a afacerilor de familie le-a susţinut în efortul de gestionare a impactului Covid-19. Studiul arată că implicarea familiei şi aplicarea viziunii pe termen lung le-a ajutat să fie mai reziliente în pandemie şi le-a poziţionat într-un rol esenţial de lideri în procesul de revenire a economiei.

Raportul, intitulat “Dominarea revenirii: Cum triumfă afacerile de familie în faţa Covid-19”, include perspectiva a aproximativ 2.500 de afaceri de familie şi peste 500 de alte afaceri. Acesta indică trei strategii de bază aplicate de afacerile de familie pentru gestionarea impactului Covid-19:

  • Prudenţă: Afacerile de familie se concentrează asupra protejării planurilor de succesiune şi a viitorului generaţiei următoare pe termen lung. Această perspectivă pe termen lung le-a oferit capitalul de prudenţă necesar pentru înţelegerea tuturor efectelor Covid-19 asupra afacerii lor, dar şi asupra altora din sectorul în care operează, astfel încât să adopte măsurile necesare pe termen lung, mai degrabă decât să atenueze pe termen scurt impactul pandemiei.
  • Responsabilitate socială: Afacerile de familie au implementat măsurile necesare în pandemie nu numai pentru familie şi pentru afacere, ci şi pentru bunăstarea societăţii şi pentru nevoile tuturor părţilor implicate, inclusiv angajaţi, clienţi, furnizori şi comunităţi locale.
  • Transformarea afacerii: Comparativ cu alte forme de deţinere, afacerile de familie sunt cu 42% mai înclinate să implementeze strategii de transformare în timpul pandemiei. Comparativ cu familiile cu o singură generaţie în structură, afacerile de familie cu mai multe generaţii în companie sunt cu 45% mai dispuse să îşi transforme afacerea.

“Unul dintre factorii cheie de diferenţiere a afacerilor de familie este definiţia succesului. Deşi profitul şi dividendele sunt unităţi de măsură financiare importante, succesul în afacerile de familie este definit atât prin obiective financiare, cât şi non-financiare, precum control, succesiune de la o generaţie la alta, capital social, conexiune emoţională cu compania şi reputaţie. Aceste obiective non-financiare (socio-emoţionale) sunt suficient de importante în afacerile de familie încât să exrcite un efect direct asupra deciziilor şi asupra evaluării succesului. De asemenea, explică de ce, după primele măsuri pentru atenuarea impactului financiar al Covid-19, liderii afacerilor de familie s-au concentrat asupra strategiilor pe termen lung pentru susţinerea scopului şi valorii non-economice pe care familia o derivă din deţinerea şi administrarea afacerii”, spune Andrea Calabro, Director Academic Global STEP Project Global Consortium.

“Cu tot mai multe companii care analizează infrastructura tehnologiei în organizaţii, în contextul creşterii accelerate a noii economii digitale, încurajarea implicării generaţiei tinere în afacerea de familie poate fi una dintre acţiunile pe termen scurt. Multe afaceri de familie au adoptat rapid noi tehnologii pentru transformarea rapidă a eficienţei operaţiunilor. Alţii au aplicat mentalitatea antreprenorială a familiei pentru diversificarea afacerii cu un portofoliu de noi produse şi servicii digitale care le-au deschis pieţe noi, pe care nu şi le-ar fi imaginat cu doar câteva luni mai devreme, şi pentru a se asigura că produsele şi serviciile lor rămân relevante în noua realitate”, spune René  Schöb, Partener Consultanţă Fiscală, Head of Tax and Legal, KPMG în România.

Prudenţă şi perspectivă pe termen lung

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO