Companii

KPMG: Piaţa de fuziuni şi achiziţii este favorabilă pentru investitori. În 2021 cele mai căutate companii vor fi cele din IT, sănătate, energie şi FMCG. Pe piaţa de M&A din România s-au semnat anul trecut circa 100 de tranzacţii cu o valoare totală de aproximativ 3 mld. euro

Bogdan Văduva, partener, head of deal advisory  la KPMG în România: Economia românească are potenţialul de a atinge o valoare de 300 de miliarde de euro pe termen mediu şi lung.

Bogdan Văduva, partener, head of deal advisory la KPMG în România: Economia românească are potenţialul de a atinge o valoare de 300 de miliarde de euro pe termen mediu şi lung.

Autor: Cristina Roşca

28.01.2021, 00:05 336

♦ Piaţa a scăzut faţă de nivelul de 4 mld. euro din 2019, dar în volum – ca număr de deal-uri – ea a depăşit aşteptările, semn că interes a fost atât din partea investitorilor financiari, cât şi strategici ♦ Estimările pentru 2021 sunt optimiste, piaţa urmând să crească, potrivit raportului KPMG – Contextul Pieţei de M&A în România în 2021.

Piaţa de fuziuni şi achiziţii este aşteptată să crească în acest an, după un 2020 dificil, marcat de pandemia de COVID-19 care a dus la amânarea sau chiar la anularea unor tranzacţii. În ceea ce priveşte 2021 însă, cei mai mulţi executivi şi antreprenori sunt op­timişti, peste 60% dintre respon­den­ţii unui studiu realizat de com­pania de consultanţă şi audit KPMG afirmând că se aş­teap­tă la o evoluţie poziti­vă a pieţei de M&A. La po­lul opus, doar 19% esti­mea­ză un declin, restul mi­zează pe o stagnare, con­form rapor­tu­lui KPMG – Con­textul Pieţei de M&A în România în 2021. Peste 70% dintre res­pon­denţii stu­diului sunt fie inves­titori, fie consul­tanţi juri­dici şi financiari, adică jucă­to­rii cheie din piaţa de M&A. Alţi parti­ci­panţi la son­daj sunt antre­pre­nori şi per­soane din po­ziţii de top ma­nage­ment, care au cunoştinţe so­lide despre contextul şi ten­dinţele pieţei.

„Chiar dacă pandemia este încă activă şi suntem în proces de revenire din şocul iniţial, vedem un optimism crescut în piaţă şi ne aşteptăm ca un număr considerabil de tran­zacţii să aibă loc în 2021. În ultimii ani, piaţa românească de M&A a devenit un me­diu favorabil pentru investitori. Mai mult, aspect relevat şi în ediţia de anul trecut, România continuă să fie atractivă atât pentru inves­titorii strategici, cât şi pentru cei finan­ciari, aceştia având în continuare opor­tunităţi sem­nificative de consoli­dare. Econo­mia româ­neas­că are potenţialul de a atinge o va­loare de 300 de mi­liarde de euro pe termen mediu şi lung“, spune Bogdan Văduva, partener, head of deal advisory  la KPMG în România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO