Companii

JTI imprumuta 21,5 mil. dolari de la ING Bank

10.05.2006, 00:00 13

Producatorul de tigarete JT International Romania va contracta in acest an un credit de 21,5 milioane de dolari (17,8 mil. euro) de la ING Bank, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial.

Reprezentantii companiei nu au dorit sa comenteze pe marginea acestei informatii.

"Din ratiuni de confidentialitate, nu suntem in masura sa furnizam detalii pe aceasta tema", a spus Gilda Lazar, corporate affaires manager JTI Romania.

Consiliul de administratie al JT International Company Olanda, asociatul unic al JTI Romania, a aprobat luna trecuta incheierea unui act aditional la contractul de imprumut cu ING Bank din anul 2000, in vederea cresterii valorii totale a imprumutului de la 42 de milioane de dolari (34,7 mil. euro), la 63,5 milioane de dolari (52,4 mil. euro). Informatia a fost publicata in Monitorul Oficial.

Compania, care produce si comercializeaza in Romania marcile Camel, Winston, Monte Carlo, Winchester si More, a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 794 de milioane de lei (220 mil. euro), in crestere cu 17% fata de 2004. In lei, rata de crestere a cifrei de afaceri a fost de 5%.

Estimata la peste un miliard de euro, piata locala a produselor din tutun este disputata de trei companii internationale - Philip Morris (PM), British American Tobacco (BAT) si Japan Tobacco International (JTI). Acestea detin aproape 90% din piata totala a tigarilor. Celor trei companii care-si disputa cea mai mare parte a pietei li se adauga Galaxy Tobacco (fosta Societatea Nationala Tutunul Romanesc), cu o cota de piata de mai putin de 5%, si Gallaher - cu aproape 4% din piata.

In ceea ce priveste volumele vandute in 2005, acestea au depasit 35-36 de miliarde de tigari.

Grupul de firme Japan Tobacco este al treilea producator de tigarete din lume, cu o cifra de afaceri in 2004 (aprilie 2004-martie 2005) de aproape 40 de miliarde de dolari si un volum al vanzarilor de 430 de miliarde de tigari.

Industria tutunului a fost marcata la inceputul acestui an de o serie de dezbateri aprinse privind introducerea taxei pe viciu - un proiect initiat de ministrul sanatatii dezaprobat insa de producatorii locali.

Intrata in vigoare la inceputul acestei luni, taxa pe viciu a determinat o scumpire a tigarilor cu 0,5-0,6 lei pe pachet.

Guvernul a stabilit ca accizele la tutun sa fie majorate in doua etape, prima ca urmare a aplicarii taxei pe viciu, iar cea de-a doua la 1 iulie, cand vor fi majorate accizele si pentru celelalte produse accizate. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO