Companii

Irina Măndoiu, director comercial al Lactalis: Am înregistrat o creştere a comenzilor de peste 100% la laptele UHT şi unt. „Această creştere a fost influenţată în mod clar de declararea stării de urgenţă“

Irina Măndoiu, director comercial, Lactalis România: Culoarele verzi de transport pentru alimente sunt deschise peste tot. În plus, partenerii noştri, fie că vorbim despre fermieri sau furnizori de ambalaje, ingrediente şi alte materii prime, şi-au luat toate măsurile suplimentare de siguranţă şi prevenţie, pentru a limita impactul asupra activităţii lor, iar unele măsuri au fost implementate în strânsă colaborare cu noi.

Autor: Mădălina Dediu Panaete

03.04.2020, 18:50 2365

Irina Măndoiu, directorul comer­cial al Lactalis România, cel mai mare grup din industria lactatelor de pe plan local, spune că grupul a înregistrat o creştere de peste 100% la categoriile lapte UHT şi untul, pentru că sunt alimente cu perioade mai lungi de vala­bi­litate (până la 2 luni pentru unt şi până la 6 luni pentru lapte) şi pot fi stocate mai mult timp.

„În total, pe toate categoriile, am în­registrat o creştere a comenzilor de peste 25%, comparativ cu aceeaşi pe­rioa­dă a anului trecut (perioada de post pre­mergătoare sărbătorilor de Paşte). Această creştere a fost influenţată în mod clar de declararea stării de urgenţă în contextul epidemiei COVID-19, consu­matorii şi-au făcut stocuri de ali­mente pe perioade mai lungi, ca urmare a restricţiilor de circulaţie, dar şi al unui oarecare sentiment de panică“, a de­clarat pentru ZF Irina Măndoiu. Grupul Lactalis include companiile Albalact, Covalact, Dorna Lactate, Lactate Harghita şi Rarăul, cu afaceri cu­mulate la nivelul anului 2018 (ulti­mele date disponibile) de peste 1,2 miliarde de lei, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul de Fi­nan­ţe. Cea mai mare companie din grup este Albalact, care este şi cea mai mare companie din producţia de lactate din România, dacă luăm în calcul cifra de afaceri din 2018. Grupul are în por­tofoliu branduri precum Zuzu, LaDorna, Covalact de Ţară, Poiana Florilor şi Rarăul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO