Companii

Ionel Ciucioi, Vrancart Adjud: Acum ne-am revenit şi avem comenzi chiar şi pentru anul viitor

Ionel Ciucioi, preşedintele consiliului de administraţie şi director general, Vrancart Adjud.

Ionel Ciucioi, preşedintele consiliului de administraţie şi director general, Vrancart Adjud.

Autor: Miruna Diaconu

22.12.2020, 17:28 500

♦ Compania este controlată în proporţie de 75% de SIF Banat-Crişana, în timp ce Paval Holding, vehiculul de investiţii al fraţilor Pavăl, proprietarii Dedeman, are o participaţie de 16,9%.

Ionel Ciucioi, preşedintele consi­liu­lui de administraţie şi director general, Vrancart Adjud, spune că o lecţie pe care a învăţat-o anul acesta a fost aceea a flexibilităţii. Anul 2020 a fost un an al provocărilor pentru producătorul de carton ondulat şi hârtie igienică, astfel că, după o cădere în luna aprilie, afa­cerile companiei au revenit la normal.

„Noi, industria de ambalaje, veneam după o serie de cinci ani de creştere de două cifre în fiecare an, a fost un trend extrem de pozitiv. Eram o industrie pe val care în luna aprilie a căzut, ne-au scăzut volu­mele la 50%, nimeni nu se aştepta la acest lucru după trendul pozitiv pe care l-am avut. Acum ne-am rev­enit şi avem comenzi chiar şi pentru anul viitor, ceea ce am învăţat a fost să fim flexibili şi tot timpul pregătiţi pentru con­diţiile de piaţă“, spune Ionel Ciucioi, preşedintele consiliului de adminis­traţie şi director general, Vrancart Adjud, în cadrul video­conferinţei organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale Buget 2021. Cum pregătim viitorul?.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO