Companii

Investitorii germani avertizează: Blocajele în lanţurile de aprovizionare şi creşterile de preţuri lovesc puternic în economie

Problemele de livrare şi creşterile semnificative ale preţurilor la produsele intermediare şi la materiile prime cauzează probleme majore companiilor germane care operează la nivel internaţional, notează un sondaj realizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) în rândul companiilor cu capital german din România.

Astfel,  81% dintre companiile intervievate au raportat creşteri de preţuri sau dificultăţi de aprovizionare.

„Companiile din industrie se confruntă în prezent cu o nouă provocare. Nu doar lipsa unor produse şi evoluţia preţurilor în sine cauzează probleme majore, ci mai ales lipsa de predictibilitate care rezultă din acestea. Lanţurile de aprovizionare devin din ce în ce mai „neplanificabile”, deoarece schimbările bruşte, neplanificate în lanţurile de aprovizionare ale partenerilor de afaceri fac ca propria producţie să fie din ce în ce mai lipsită de predictibilitate, cu multe schimbări de plan pe termen foarte scurt. Acest lucru duce şi la creşterea costurilor", spune Sebastian Metz, director general şi membru în Consiliul Director al AHK România.

Potrivit sondajului, companiile resimt în prezent efectele blocajelor de aprovizionare şi ale creşterilor de preţuri, în special în cazul oţelului şi al maselor plastice (câte 48,6% fiecare), dar nici aluminiul (25,7%) şi lemnul (23%) nu pot fi achiziţionate în cantităţi suficiente sau doar la preţuri semnificativ mai mari.

De asemenea, există o lipsă masivă de semiconductori în industria auto, unde companiile invocă cererea crescută (64,7%) ca fiind principalul motiv al blocajelor de materii prime. De asemenea, mai mult de jumătate consideră oprirea producţiei la furnizori ca motiv al lipsei de materii prime (58,8%) din cauza închiderilor legate de pandemie sau a măsurilor de igienă, a concediilor medicale şi a problemelor de transport (32,4%).

Ca urmare a lipsei de aprovizionare, 78% dintre companii se confruntă în prezent cu preţuri de achiziţie mai mari pentru produsele şi serviciile lor.

„Această problemă devine din ce în ce mai mult un factor limitativ pentru activităţile comerciale ale companiilor şi, prin urmare, şi în dezvoltarea economică ulterioară. Şi, bineînţeles, are şi un impact foarte direct asupra numeroaselor proiecte de investiţii ale administraţiilor publice, în special în ceea ce priveşte investiţiile în extinderea infrastructurii, de exemplu în cadrul programelor de reconstrucţie şi redresare la nivelul UE”, continuă Sebastian Metz.

În multe companii există, de asemenea, timpi de aşteptare mai lungi (62,5%) pentru materiile prime şi bunurile comandate, precum şi efort de planificare mai mare (aproape 47%). În multe cazuri, comenzile existente nu pot fi procesate (37,5%), iar dificultăţile de livrare duc la scăderea vânzărilor (40,6%). 28% dintre companii au fost nevoite să reducă sau chiar să oprească producţia.

Potrivit sondajului, mai mult de 60% dintre companii se văd nevoite să transfere creşterea preţurilor către clienţi. Aceştia reacţionează, de asemenea, la aceste provocări prin căutarea de furnizori noi sau suplimentari (52,6%). Pentru cei mai mulţi dintre ei intră în discuţie Uniunea Europeană sau restul Europei. 44,7% se gândesc să crească nivelul stocurilor, acolo unde este posibil. O altă măsură pe care 21% dintre respondenţi o iau în considerare sau au utilizat-o deja ar fi ajustări de personal, cum ar fi implementarea Kurzarbeit, reducerea orelor suplimentare, reduceri de personal.

„Mai multe soluţii sunt urmărite în prezent de companii: diversificarea furnizorilor şi a regiunilor de aprovizionare, creşterea stocurilor, modificarea produselor etc. Dar totul necesită timp şi, în cele mai multe cazuri, acest lucru duce la creşterea costurilor”, mai spune Sebastian Metz.

Dintre companiile intervievate, cela mai multe (43%), nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei în ce priveşte aprovizionarea cu materii prime, produse intermediare şi bunuri relevante înainte de 2022.

Sondajul derulat în perioada 27 iulie-9 august, a cuprins 43 de companii din România şi aproape 3.000 de companii din întreaga lume, şi a fost coordonat de către Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK).

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.