Caută doar în titlu
Companii

Investiţie de 6 mil. euro în parcul industrial Eurobusiness din Oradea. Compania Atnom a fost înfiinţată în anul 2015 şi este deţinută de orădeanul Octavian Mircea Crişan

Comp
ania Atnom, care activează în domeniul inginerie şi consultanţă teh­nică, deţinută de antreprenorul Octa­vian Mircea Crişan, va investi peste 6 mil. euro, din care 4,6 mil. euro reprezintă finanţarea europeană, într-o fabrică de acumulatori pentru maşini electrice, avioane şi aplicaţii industriale (telekom, UPS, energie regenerabilă) pe o suprafaţă de teren de 20.000 mp din parcul industrial Eurobusiness II din Oradea. Alături de această fabrică, Atnom mai are în plan şi construcţia unui centrul de cercetare-dezvoltare, tot în parcul industrial din Oradea, investiţie estimată la 2 mil. euro. „Contractul privind investiţia s-a semnat anul trecut în luna august, de către reprezentanţii societăţii ADLO SA (administratorul parcului industrial Eurobusiness Oradea), respectiv reprezentanţii societăţii Atnom SRL., însă proiectul a fost aprobat la finele anului 2019. Aceasta reprezintă cea mai inovativă investiţie din Parcul Industrial Eurobusiness Oradea până în prezent, privind stocarea energiei pentru aplicaţii hibride şi electrice în industria aeronau­tică şi auto­mobilistică, care va genera un număr de aproximativ 40 de locuri de muncă“, se arată într-un comunicat de presă transmis de primăria Oradea, care deţine şi parcului industrial Euro­business.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.