♦ Anul 2021, al doilea de pandemie de COVID-19, a fost marcat de un apetit mare al investitorilor – financiari şi strategici – pentru piaţa de M&A din România ♦ Astfel, local s-au parafat circa 150 de tranzacţii cu o valoare cumulată de peste 4 mld. euro, arată estimările jucătorilor din domeniu.
Anul 2022 a început bine pentru piaţa locală de M&A şi se prevede a fi un nou an bun pentru acest sector care a înregistrat cifre record în 2021 în Europa şi în lume în pofida faptului că pandemia încă îşi arată „colţii“.
„Numărul de tranzacţii medii a crescut semnificativ, acesta fiind un semn de maturizare a pieţei. Sunt bani în economie şi sunt puşi la lucru pentru creştere. Înainte, investitorii cumpărau companii deja mature. Acum se mută momentul de achiziţie către perioada de creştere. A crescut numărul de fonduri locale sau regionale, bursa şi piaţa AeRO sunt «pe steroizi». Toate acestea contribuie mult la sănătatea pieţei de M&A“, spune Alexandru Bîrsan, partener şi coordonator al departamentului de fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital în cadrul casei de avocatură Filip & Company.