Caută doar în titlu
Companii

Ce se mai întâmplă în businessul din România. Industria procesării de carne ar putea da mai multe tranzacţii: trei afaceri româneşti sunt „în piaţă“ la vânzare. Meda Prod 98, Kosarom şi Agra’s sunt cele trei companii aflate în prezent pe piaţă la vânzare, în diferite stadii ale procesului

Trei companii antreprenoriale din industria cărnii testează interesul investitorilor pentru o eventuală tranzacţie, spun sursele ZF. Este vorba de Meda Prod 98, Kosarom şi Agra’s.

Stadiul discuţiilor sau al tranzacţiilor este diferit, cele mai avansate negocieri fiind la Meda Prod ‘98, adaugă sursele din piaţă.

Oficialii Meda Prod ‘98, companie fondată de antreprenoarea Luchi Georgescu, nu au răspuns până la închiderea ediţiei solicitării ZF privind o eventuală tranzacţie. Neculai Apostol, fondatorul grupului Kosarom cu 1.300 de salariaţi, neagă intenţia de vânzare, iar reprezentanţii Agra’s din Alba nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului.

Această piaţă a procesării de carne este în continuare dominată de afaceri antrepre­noriale, dar în ultimii ani nume străine precum Smithfield sau Sigma Alimentos şi-au făcut loc în industrie. Acestea s-au dezvoltat în special prin tranzacţii.

De altfel, sursele ZF explică faptul că în acest domeniu cumpărătorul este de cele mai multe ori un investitor strategic, nu un fond de investiţii. Acesta din urmă are intenţia de a-şi maximiza banii, deci investeşte pentru un orizont de timp mai scurt ca o companie deja activă în domeniu care are planuri pe termen lung.

Spre deosebire de lactate, pe piaţa de carne şi mezeluri numărul tranzacţiilor a fost mai mic. Aici sunt mulţi jucători români care au dezvoltat afaceri de zeci sau sute de mi­lioane de lei şi cu sute de salariaţi. Antreprenorii au construit de la zero, bazân­du-se mai degrabă pe forţele proprii decât pe preluarea de afaceri concurente.

Tocmai de aceea, piaţa este puternic fragmentată, astfel că o consolidare ar urma să se întâmple, spun sursele ZF. Acestea adaugă că jucătorii buni din domeniu pot obţine la evaluare un multiplu de 8-10 ori EBITDA.

Interesul pentru afacerile din industria alimentară poate fi justificat nu doar prin câştigarea de cotă de piaţă, ci şi prin faptul că acest sector şi-a arătat încă o dată rolul crucial în pandemie, când producţia locală a devenit mai importantă ca oricând.

Companiile despre care ZF a aflat că sunt în piaţă, respectiv Meda Prod 98, Kosarom şi Agra’s, sunt jucători de talie mare sau medie. În ceea ce priveşte Meda Prod 98, acesta este unul dintre cei mai mari producători din domeniu, cu o cifră de afaceri de 196 milioane de lei în 2019, în creştere cu 22% comparativ cu anul precedent, şi un profit de 23 mil. lei, plus 16% faţă de 2018, potrivit datelor publice. Datele pentru 2020 nu sunt publice. Ţinând cont de datele financiare din perioada pre-pandemie, compania ar putea fi vândută pentru câteva zeci de milioane de euro.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.